Noutatea pe care reprezentanţii PRO România o vor aduce, după locale, în Consiliul Judeţean. Meseşeanu: Vom încerca să distrugem un mit!

Noutatea pe care reprezentanţii PRO România o vor aduce, după locale, în Consiliul Judeţean. Meseşeanu: Vom încerca să distrugem un mit!

PRO România vrea să pună consilierii judeţeni la muncă. Liderul interimar al organiztaţiei judeţene PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu a „dezvăluit” şi primul obiectiv pe care reprezentanţii acestui partid îl au în vedere în cazul în care vor face parte din viitorul Consiliu Judeţean. „E vorba de noutatea, zic eu, absolută pe care o reprezentanţii PRO România vor încerca s-o aducă în cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi. Vom încerca să distrugem un mit. De 30 de ani, consilierii judeţeni au o anume abordare. Vin în Consiliul Judeţean, o dată, de 2 ori pe lună, la comisii şi fac un exerciţiu de gimnastică: ridică sau nu mâna pentru a aproba sau dezaproba sau a se abţine pe marginea numitor Proiecte de Hotărâre. Noi vrem să dăm peste cap această cutumă şi să venim cu o altă modalitate de abordare.” a declarat Meseşeanu care a continuat “Vrem să iniţiem un mod de lucru cu totul altfel. Fie din postura de preşedinte dacă vom câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean, fie din postura de vicepreşedinte sau din cea de simplu consilier judeţean, vom iniţia un Proiect de Hotărâre prin care aleşii judeţeni să meargă în comunităţile locale la şedinţe de Consiliu Local, să cunoască străzile din comunităţile locale, să le viziteze, să viziteze instituţiile din subordinea CJ, să încerce să afle şi altceva în afară de sala de şedinţe a CJ. După aceste momente de documentare, de vizită, de citire a diverselor preocupări, de discuţii cu diverşi slujbaşi ai statului sunt convins că fiecare dintre cei 30/31 de consilieri judeţeni, vor şti într-adevăr să iniţieze propriile Hotărâri de CJ. Acelea vor fi într-adevăr în slujba cetăţenilor. Nu doar să aştepte ca iniţiatorul, în proporţie de 99%, să fie doar Executivul CJ. Şi atunci îmi permit să spun că se va transforma mişcarea de gimnastică cu o singură mână, într-o mişcare care va antrena şi mintea consilierilor judeţeni, chiar şi sufletul. Şi picioarele dacă se vor deplasa într-o localitate sau alta.”

Meseşeanu a invitat şi celelalte formaţiuni politice să pldeze pentru aprobarea unei astferl de hotărâri. “Chestia asta ar trebui să pună pe gânduri toate formaţiunile politice şi îi invit încă de pe acum pe liderii acestora să participe la acest lobby şi să fie de acord, chiar şi la figurat vorbind, cu această abordare. Adică toţi consilierii judeţeni să mai meargă şi în teritoriu să afle despre ce e vorba în comunităţile locale.” a conchis Meseşeanu. 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.