Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, citită joi în Parlament

Moţiunea de cenzură „Guvernul  PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, citită joi în Parlament

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, semnată de 205 parlamentari și intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, a fost citită joi în Plenul Parlamentului. Nu a fost stabilită încă ziua în care moțiune va fi dezbătută și votată. Social democrații vor avea vineri o nouă ședință a Comitetului Executiv în care vor decide când votează moțiunea. „Moțiunea este o aventură care nu are nicio șansă”, a declarat recent premierul Ludovic Orban care a mai adăugat că a luat decizia să conteste la Curtea Constituțională un conflict între Guvern și Parlament în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară.

Partidul Social Democrat va decide vineri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național, calendarul moțiunii de cenzură.

 

Guvernul  PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată

Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor

Prezenta moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban 2 reprezintă soluția rațională, logică și politică pentru a opri prăbușirea României într-o criză economică și socială profundă, cu efecte negative incalculabile asupra populației.

„Pas cu pas”, Guvernul Orban 2 a eșuat lamentabil în gestionarea pandemiei și a economiei. România merge într-o direcție profund greșită. În fiecare zi cu acest guvern în funcție, țara se îndreaptă cu pași repezi spre recesiune, austeritate și spre sărăcirea severă a populației.

Guvernul a pierdut controlul pandemiei

Obsesia anticipatelor – trădarea națională la adresa sănătății publice

După primul caz confirmat în România, președintele  Iohannis ne asigura că noul virus provoacă doar simptome ușoare ca într-o simplă răceală și certa presa că difuzează știri alarmiste despre gravitatea pandemiei. Acea „simplă răceală” s-a dovedit însă o criză sanitară fără precedent, o pandemie pe care oficialii guvernamentali au refuzat mult timp să o accepte, fiind mult mai preocupați de alegerile anticipate.

Reamintim aici că la demiterea Guvernului Orban 1, cu 261 de voturi pentru, în Parlament se conturase o nouă majoritate, care ar fi putut asigura o bună guvernare a țării. Dar nu țara era importantă pentru Klaus Iohannis, ci PNL. Nu sănătatea românilor era prioritatea sa, ci avantajele electorale pentru partidul său.

A preferat să mențină starea de incertitudine politică, în timp ce pandemia începea să se manifeste din ce în ce mai agresiv.

Deși aveam deja primul pacient confirmat în România, deși primise informări pe linie NATO despre agresivitatea deosebită a noului coronavirus, deși OMS instituise deja starea de urgență în sănătate la nivel mondial, președintele Iohannis și partidul său au mințit populația pentru a putea să își ducă la capăt planurile politice pentru declanșarea anticipatelor.

În loc să dispună măsuri în CSAT pentru prevenirea pandemiei, în loc să declanșeze achiziții de materiale de protecție pentru personalul medical, în loc să cumpere teste pentru populație, în loc să pregătească țara pentru criza sanitară, domnul Iohannis ne-a oferit celebra parodie cu Florin Cîțu – prim-ministru desemnat, care a fugit din Parlament cu 5 minute înainte de votul de învestire!

A fost cel mai jenant spectacol de iresponsabilitate din partea unui șef de stat. În loc de sănătate, domnul Iohannis voia anticipate! Românii nu trebuie să uite! Românii nu trebuie să ierte! Românii trebuie să sancționeze acest act de trădare națională pe care șeful statului l-a comis la adresa sănătății cetățenilor săi!

Chermezele PNL în vremea pandemiei

Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi.

Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetățenilor! Au nesocotit toate recomandările epidemiologilor! S-au purtat ca și cum s-ar fi aflat deasupra legii și a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forțat să respecte reguli și restricții, pe care ei înșiși le-au călcat în picioare fără nicio jenă!

O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție.

O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise!

O națiune întreagă a văzut bairamul dat de  Virgil Guran în luna mai, petrecerea lui Rareș Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, șueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiți fără măști în salonul unui alt restaurant de la Iași. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. 

Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o rușine națională! Sunt o sfidare la adresa cetățenilor obișnuiți care au fost obligați să stea în casă izolați!

Distorsionarea datelor comunicate despre evoluția pandemiei

România a fost și este în continuare singura țară din lume în care datele despre pandemie sunt comunicate de către un grup anonim, de către pompos-numitul Grup de Comunicare Strategică! Nu știm oficial cine face parte din acest grup! Nu știm oficial cine coordonează acest grup!

Cum vrei să fii credibil, când nu vrei să-ți arăți fața? Cum vrei să creadă lumea și să te urmeze, când îți ascunzi identitatea?

Există un singur motiv pentru care Guvernul ascunde componența acestui Grup de Manipulare Strategică: Să nu știm pe cine să tragem la răspundere pentru distorsionarea și manipularea datelor despre pandemie!

Cine trebuie tras la răspundere pentru gafele incredibile ale acestui Grup de Dezinformare Strategică? Cine trebuie tras la răspundere când ni s-a comunicat, pe 27 iunie, că avem 325 de cazuri confirmate din 1.877 de teste, când în realitate s-a dovedit că erau 12.236 de teste? Cine trebuie tras la răspundere pentru minciuna incredibilă că diferența ar fi rezultat dintr-o raportare parțială? Cum poți să vii cu o astfel de minciună jignitoare la adresa inteligenței poporului român susținând că au fost 325 de cazuri pozitive din primele 1.877 de teste și niciun caz pozitiv în restul de peste 10.000 de teste?

Testele puține au însemnat mai multe cazuri neidentificate, care au accelerat răspândirea pandemiei

Testarea în masă putea salva vieți. Nimeni nu pune la îndoială acest lucru. Există în consens general în comunitatea medicală din întreaga lume.

Din acest motiv, PSD a cerut insistent Guvernului Orban 2 să treacă la testarea extinsă a celor suspecți, nu doar a celor cu simptome grave. Guvernul Orban 2 a refuzat și am ajuns rapid la transmitere comunitară și la aproape 1.500 de cazuri noi pe zi.

Am cerut insistent să se facă testarea regulată, zilnică, a medicilor din prima linie și a asistenților sociali pentru a preveni focarele din unitățile medicale și din căminele de bătrâni. Nu au făcut acest lucru și constatăm că cele mai multe cazuri vin acum din spitale și din centrele de asistență socială.

Am cerut apoi testarea populației din mediul rural, unde statul nu deținea în niciun fel controlul asupra transmiterii comunitare a virusului. Guvernul Orban 2 a ignorat și acest apel, iar acum vedem sate și comune întregi forțate să intre în carantină.

Contrar recomandărilor OMS, în România, în plină pandemie, la sfârșitul lunii martie, se făceau doar 700 de teste pe zi. Teste puține înseamnă confirmări puține și mulți oameni infectați neizolați.

Curtea de Conturi a arătat că nu banii au fost problema, ci incompetența și nepăsarea. Potrivit raportului Curții de Conturi, în starea de urgență Guvernul Orban 2  a folosit doar 1% din fondurile disponibilizate pentru testarea RC-PCR.

A exista un motiv perfid în spatele acestei subfinanțării a testării populației. Intenția de crea o falsă imagine că în România este controlată pandemia, că măsurile de izolare au fost justificate, întrucât aveam cazuri puține.

În realitate, aveam cazuri puține pentru că se făceau deliberat teste puține. S-a creat astfel, în mod premeditat, o percepție falsă de siguranță care a afectat grav gradul de conformare voluntară a cetățenilor la restricțiile impuse de Guvern.

A fost un act iresponsabil și premeditat de subminare a sănătății publice. Pentru ca Orban și Iohannis să poată purta falsele galoane ale gestionării eficiente a pandemiei, a fost pusă în pericol siguranța cetățenilor români.

Teste puține, nu înseamnă doar cazuri puține raportate oficial. Teste puține înseamnă cazuri multe neidentificate și neizolate. Teste puține înseamnă răspândirea accelerată a pandemiei, ale cărei efecte le vedem acum când cazurile pozitive cresc alarmant de la o zi la alta.

Restricții contradictorii impuse cetățenilor români

O altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2, a fost seria nesfârșită de decizii și măsuri contradictorii.

La început au fost contradicțiile dintre Ordonanțele militare din starea de urgență. Ceea ce se reglementa într-o ordonanță se anula în ordonanța următoare, pentru ca apoi peste încă două sau trei ordonanțe să se revină la reglementarea inițială. Românii nu mai puteau ține pasul cu schimbările diametral opuse de la o zi la alta.

Atunci a avut loc trimiterea românilor la export. Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiți în autobuze, în aeroporturi și în avioane. Pentru Iohannis și Orban a contat doar câștigarea bunăvoinței de la Înaltele Porți ale Europei, de unde veniseră apeluri pentru forța de muncă ieftină din România.

A urmat apoi lunga serie de contradicții între relaxările și restricțiile reglementate alandala de către Guvernul Orban.

A fost greu de înțeles pentru români, de ce nu puteau circula în spațiu deschis în parcuri, dar aveau voie să se îngrămădească în spații închise în supermarketuri.

Este greu de înțeles pentru români, de ce poți merge la plajă cu soțul din certificatul de căsătorie, dar nu poți merge cu propriul copil pe care îl crești în parteneriat civil.

Este greu pentru orice cetățean să înțeleagă de ce în viziunea Guvernului este periculos să mergi la teatru, dar ești în siguranță când mergi la cazino sau când joci păcănele.

Este greu de înțeles pentru cetățeni, de ce în localitățile sub cod roșu, este riscant pentru elevi să meargă la școală, dar este sigur să se organizeze alegeri în aceleași săli de clasă!

Milițienii pandemiei au încălcat drepturile cetățenești

Guvernul Orban a încercat să controleze pandemia într-un mod arogant, folosind aproape exclusiv mijloacele coercitive, milițienești: amenințări, carantină forțată, amenzi uriașe, interdicții dure, restricții nemăsurate și exprimări răstite,  jignitoare la adresa populației.

Niciodată, nicio secundă, Guvernul Orban nu a încercat să fie partenerul cetățenilor în traversarea acestei crize fără precedent.

Niciodată, nicio secundă, nu și-a propus să prevină, ci doar să sancționeze!

Niciodată, nicio secundă, nu și-a propus să încurajeze buna conduită, ci doar să pedepsească abaterile!

Românii au fost tratați ca prezumtivi „contravenienți” sau „infractori” și au fost acuzați că sunt „proști” sau „iresponsabili” în fața pandemiei!

Ministrul în geacă de piele, Marcel Vela, anunța cu o satisfacție bolnăvicioasă marea „realizare” de a fi sancționat peste 300.000 de români, cu amenzi în valoare de peste 600 de milioane de lei!

În România s-au dau de 5 ori mai multe amenzi ca în celelalte state europene, deși  s-au făcut de 10 ori mai puține teste pe zi pentru identificarea cazurilor de infecții.

În loc să își facă treaba de autoritate publică, în loc să facă anchete epidemiologice, în loc să prevină transmiterea virusului în rândul categoriilor profesionale cele mai expuse, în loc să testeze toți suspecții din lanțul epidemiologic și să-i izoleze pe cei bolnavi, Guvernul a preferat calea ușoară de a pune restricții celor sănătoși.

În loc să muncească pentru a-i identifica pe cei bolnavi, Guvernul a pus toată presiunea pandemiei pe cei sănătoși, pe firmele active și pe cetățenii care muncesc și contribuie la formarea produsului intern brut al țării.

Din primele zile ale pandemiei, Guvernul a pus pumnul în gură cetățenilor, ONG-urilor, sindicatelor și celorlalte forțe politice prin suspendarea normelor de transparență decizională și de dialog social. Atunci au stins lumina democrației din România!

Din prima zi a stării de urgență s-a înfierat principiul „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”. Cine nu spune ce vrem noi, riscă dosar penal. Cine nu e de acord cu măsurile noastre e negaționist sau promotor al teoriei conspirației.

Au atacat instituțiile fundamentale ale democrației pentru simplu fapt că și-au permis să controleze actele emise de guvern.

o   Parlamentul a fost atacat că și-a permis să reprezinte interesele românilor când a cenzurat aberațiile și abuzurile Guvernului.

o   Curtea Constituțională a fost atacată pentru că și-a permis să apere drepturile constituționale ale cetățenilor și să respingă derapajele de la democrație ale Guvernului Orban.

o   Înalta Curte a fost atacată pentru că nu a judecat cum trebuie, adică așa cum vrea Orban și Iohannis.

o   Avocatul Poporului a fost acuzat pentru că și-a permis să ceară controlul de constituționalitate asupra unor acte ale Guvernului care călcau în picioare drepturile românilor.

Infestat de beția puterii, Guvernul Orban a început să manifeste simptomele totalitare: a fost afectat de febra accesului nelimitat la banii publici, și-a pierdut simțul democrației, si-a pierdut mirosul pentru supremația legii, și-a pierdut gustul pentru drepturile omului.

Așa începe orice dictatură! Așa a început orice regim totalitar!

Co-vidul Legislativ

Guvernul Orban 2  a fost incapabil să pună la punct o legislație coerentă pentru combaterea pandemiei.

Scopul principal al reglementărilor făcute de guvernanți în pandemie a fost de a-și crea un cadrul legal care să le permită să fure din banii publici și să își pună pilele, rudele și politrucii în funcțiile publice, inclusiv la conducerea spitalelor. Parlamentul a împiedicat acest lucru!

Varianta Guvernului pentru Legea stării de alertă propunea eliminarea transparenței în achizițiile publice, astfel încât, sub umbrela pandemiei, să poată drena în liniște banii publici către pușculița electorală a PNL. Parlamentul a oprit acest lucru! De asemenea, deschidea calea PNL pentru epurarea politică în instituțiile publice și instalarea politrucilor, amantelor și pilelor în funcții bine plătite. Parlamentul a oprit și acest lucru!

Nu în ultimul rând, PNL își dorea o stare de alertă pe termen nelimitat, ceea ce le-ar fi permis să suspende cu totul  democrația din România! Parlamentul a împiedicat și acest lucru!

România nu a fost lovită doar de COVID-19 – a fost afectată puternic și de CO-VIDUL LEGISLATIV, izvorât din disprețul lui Ludovic Orban față de tot ce înseamnă drepturi constituționale și reguli democratice.

A dat OUG pentru restrângerea drepturilor, deși în Constituție scrie că acest lucru trebuie făcut numai și numai prin lege.

A instituit carantina prin ordin de ministru deși, știa bine, că doar prin lege poți restrânge libertatea cetățenilor.

Nu putem accepta ca pandemia să distrugă democrația!

Guvernului Orban a fost prost și leneș. A făcut legi proaste, pe care le-a trimis târziu la Parlament. Acestea sunt motivele pentru care România a intrat în co-vid legislativ în ce privește gestionarea pandemiei.

Guvernul Orban, girat de președintele Iohannis, este responsabil pentru cea mai mare prostie politică a ultimilor 30 de ani: timp de 3 zile, România n-a avut nici stare de urgență, nici stare de alertă. Sacrificiul făcut timp de două luni de milioane de români a fost compromis pentru că Orban și guvernul său n-au fost capabili să trimită Parlamentului, în timp util, un proiect de lege constituțional.

La fel s-a întâmplat și cu Legea carantinei, un alt monstru legislativ! Guvernul a trimis foarte târziu un proiect plin cu prostii și cu instrumente opresive, care țâșneau din fiecare articol, din fiecare alineat al textului de lege.

Cu o impertinență fără margini, Ludovic Orban a acuzat opoziția pentru starea de haos provocată de vidul legislativ în care s-a scufundat numai și numai din cauza propriei sale incompetențe.

o   Cele 3 Zile ale Prostiei, în care România a rămas fără reglementări în pandemie au avut loc numai și numai din cauză că acest Guvern neserios a uitat să trimită în timp util la Parlament proiectul de lege pentru starea de alertă.

o   Cele 8 Zile  fără carantină – nu două săptămâni, cum minte fără rușine președintele României! – au avut loc numai și numai pentru că acest guvern incompetent nu a fost în stare să facă o lege a carantinei constituțională, care să respecte drepturile fundamentale ale omului, fiind nevoie de un maraton parlamentar pentru a elimina prostiile la kilogram care se aflau în tot cuprinsul legii.

Devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei

Ca și cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, raportul recent al Curții de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgență a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanți sub paravanul pandemiei.

Raportul Curții de Conturi, pe care președintele Iohannis și premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca și cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani.

Este de-a dreptul revoltător! În timp ce le spuneau românilor să stea în casă în starea de urgență, cei din guvern prăduiau fără nicio jenă bugetul statului, cu măști neconforme, cumpărate pe șpăgi uriașe, la suprapreț, cu plăți ilegale pentru produse și servicii nelivrate, cu achiziții frauduloase prin care s-a drenat banul public către firmele clientelare de partid și către sediile de campanie ale PNL.

În prezent, DNA investighează achiziții publice ilegale la UNIFARM de 140 milioane de euro. Hoția începe să iasă la suprafață, din aproape toate achizițiile făcute de Guvern în această perioadă.

Pandemia a fost transformată într-o pande-mită generalizată!

Corupția și șpaga au ajuns până în Cancelaria Premierului. Printre cei care au dat șpăgi de sute de milioane de euro se află și omul de încredere al lui Ludovic Orban, care tace culpabil când e întrebat dacă a avut discuții cu acea persoană în timpul pandemiei. 

Invocând siguranța sănătății publice, cei din guvern au tranzacționat viețile cetățenilor cu șpăgi și plăți ilegale de milioane și milioane de euro, din bugetul statului.

o   Au cumpărat ventilatoare pentru salvarea vieții pancienților la prețuri de 3-4 ori mai mari.  Au cumpărat izolete la prețul unui automobil – 17.000 de euro bucata!

o   Au cumpărat cu bani publici, de la firmele lor de casă, combinezoane și echipamente pentru medici cu prețuri de 10 ori mai mari.

o   Și fără pic de rușine față de temerile românilor în fața pandemiei au făcut achiziții de măști de protecție la prețuri de 100 de ori mai mari.

Așa s-a distrus iremediabil încrederea românilor în ceea ce spune Guvernul despre pandemie! Nimeni nu mai știe care este realitatea! Nimeni nu mai știe dacă o măsură este impusă pentru a combate pandemia sau mai degrabă pentru a umple buzunarele partidului guvernamental înainte de alegeri!

Iar peste toate acestea, constatăm că cele 100 de milioane de măști nu au ajuns nici până azi la persoanele cu venituri mici, așa cum prevede legea.

Prețul celor 100 de milioane de măști nelivrate încă s-a înjumătățit de la momentul semnării contractului.

Au trecut deja două luni de stare de alertă în care românii cu venituri mici au fost amendați că nu și-au permis să poarte masca de protecție în spațiile închise.

Protecția Consumatorului a arătat că 90% din măștile de protecție importate în guvernarea Orban sunt neconforme și pun sănătatea oamenilor în pericol. În loc să asigure protecția cetățenilor în fața pandemiei, măștile Guvernului Orban devin factor de risc de infectare pentru populație.

Haosul din educație

Știam încă de la începutul pandemiei că participarea elevilor la cursurile școlare importă anumite riscuri de transmitere a pandemiei.

Au trecut aproape 6 luni de la primul caz confirmat în România. 6 luni în care nu s-a făcut nimic în această privință.

Nimic pentru siguranța elevilor, nimic pentru liniștea părinților, nimic pentru protejarea dascălilor.

Au fost 6 luni irosite de Iohannis și Orban. 6 luni în care pomposul proiect „România Educată” al președintelui Iohannis a devenit o glumă foarte proastă.

În cele 6 luni de pandemie, nu s-a cumpărat nicio tabletă pentru elevi, niciun laptop pentru profesori. Nici măcar un singur metru pătrat nu a fost adăugat la spațiile de învățământ deja existente. Nu s-a luat nicio măsură concretă pentru deschiderea anului școlar. Nu există niciun ghid, niciun îndrumar de la guvern pentru autoritățile locale, cărora însă li se cere cu multă aroganță și impertinență să rezolve problemele la nivel local. Nu s-a dat 1 leu de la buget autorităților locale pentru a amenaja spațiile de învățământ în condiții de siguranță pentru elevi. Bugetul pentru educație a scăzut, pentru că, așa cum spunea Fantasticul Cîțu, Sănătatea și Educația nu sunt priorități pentru Guvernul PNL.

Nimic concret, nimic clar, nimic predictibil. Doar scenarii colorate, în care domnul Iohannis confundă „suma” cu „media”, atunci când ne explica modul în care va calcula Guvernul încadrarea localităților în cele trei culori ale semaforului.

Ca într-o piesă de teatru absurd, la întrebările arzătoare ale părinților, elevilor și profesorilor, ministrul Educației, Monica Anisie ”Pepsiglas” are un singur răspuns: „Vom analiza și acest scenariu”.

Nici în acest domeniu al educației, marcat de lipsa resurselor financiare, nu s-au putut stăpâni să nu bage mâna în buzunarul bugetul de stat. Și aici au pus la cale o altă afacere liberală, de tipul „Prietenii PNL știu de ce!”. Termenul de depunere a ofertelor pentru cele 17 milioane de măști pentru elevi și profesori a fost de doar 4 ore, astfel încât posibilii concurenți din piața liberă să nu aibă timp să strice afacerile firmelor clientelare ale PNL. Doar reacția publică de revoltă din partea societății a împiedicat producerea acestei fraude de proporții din fondurile publice!

Guvernul Orban a pierdut controlul economiei

Dezastrul bugetar

Ne aflăm în fața unui dezastru economic și fiscal-bugetar cu deficite uriașe în care singura competiție este între găurile trimestriale date de acest guvern.

„Fantasticul” ministru, cel cu  „Gaura Bugetară”, dl. Florin Cîțu,  a reușit rara performanță de a da, în doar 9 luni, 3 GĂURI consecutive la bugetul de stat, care în total depășesc 22,7 miliarde lei :

o   4,6 miliarde lei noiembrie – decembrie 2019,

o   10,5 miliarde lei ianuarie – martie 2020 și

o   7,56 miliarde lei aprilie-iunie.

Iar marea gaură bugetară se adâncește de la o zi la alta.

251 milioane lei pe zi! Atât a adăugat Guvernul PNL  la deficitul bugetar in fiecare zi de guvernare din prima jumătate a acestui an!

După ce lumea s-a săturat ca Guvernul PNL să tot dea vina pe „greaua moștenire”, Orban și Cîțu au schimbat discursul. Acum dau vina pe pandemie, care, ghinion!, i-ar fi împiedicat să facă lucruri fantastice pentru România.

În realitate, România a intrat în criză bugetară cu mult înainte de criza coronavirus! La 30 iunie 2020, deficitul bugetar a depășit 45 miliarde lei, cu 215% mai mare decât deficitul la șase luni în 2019 și cu 65% mai mare față de deficitul pe tot anul 2018. In primele 6 luni din 2020 deficitul bugetar s-a adâncit la 4,17% din PIB depășind ținta propusă inițial de Guvernarea PNL pentru tot anul 2020!

Este un record pe care nu l-a putut atinge nici măcar Guvernarea Băsescu-Boc. Este un record care arată incapacitatea de a gestiona finanțele țării.

Pandemia nu poate scuza prostia!

Deși au avut exemple de bună practică din partea altor state din Uniunea Europeană, deși au primit soluții la cheie în propunerile făcute de PSD, miniștrii Guvernului Orban au ignorat totul și au tratat actul de guvernare cu o aroganță de neimaginat.

Acum, când totul se prăbușește, dau vina pe pandemie.

Dar nimeni nu îi mai crede! PANDEMIA NU POATE SCUZA PROSTIA!

Guvernul Orban nu poate da vina pe pandemie, în condițiile în care România a alocat doar 3,5% din PIB pentru atenuarea efectelor negative ale crizei Covid și pentru refacerea economiei. Polonia a alocat 15% din PIB, Bulgaria 11,7% din PIB, Ungaria 18% din PIB, Cehia 15% din PIB. Chiar și Serbia - țară non UE alocă 6,5% din PIB pentru stimulare economică în anul 2020.

Ca rezultat, Consiliul Fiscal prevede o cădere economică a României de 9-10% în termeni reali, în anul curent, ceea ce înseamnă că România se va depărta de media UE, iar dezechilibrele macroeconomice și decalajele sociale vor fi în creștere.

Guvernul PNL nu poate da vina pe pandemie în condițiile în care nu a fost în stare să vină cu plan coerent de redresare economică. Incapabil să reacționeze rapid la provocările economice, incapabil să vină cu soluții curajoase și măsuri prompte pentru sprijinirea firmelor lovite de pandemie, Guvernul Iohannis-Orban și-a câștigat repede renumele „Guvernului Vom face, Vom drege”.

La toate întrebările legate de cum va interveni Guvernul pentru a sprijini economia națională în fața pandemiei, singurele măsuri oferite de Iohannis și Orban erau din categoria „Vom face”, „Vom analiza”, „Vom vedea”, „Avem un plan”, „Ne gândim”, „Vom evalua”.

După cinci în luni în care economia și nivelul de trai s-au prăbușit, Guvernul Orban a venit cu o parodie de program de guvernare în care relansarea economică urmează să aibă loc abia în 2027!

Orban și Iohannis nu pot da vina pe pandemie, în condițiile în care Guvernul Lor nu a luat nicio măsură eficientă de creștere a colectării veniturilor la buget.

Din contră, guvernarea PNL a oferit cu generozitate facilități fiscale și tăieri de taxe de care au beneficiat mai ales companiile mari, puternice din punct de vedere financiar. Consiliul Fiscal arată că bugetul 2020 a pornit cu pierderi de peste 0,5% din PIB.

Risipa banului public s-a văzut în raportul Curții de Conturi care a dezvăluit achizițiile publice la suprapreț, direcționarea banilor publici, în mod  discreționar către primarii PNL, despăgubiri și plăți neverificate spre firme de casă ale PNL.

Incompetența gestiunii finanțelor publice este confirmată și de Consiliul Fiscal, care estimează un deficit bugetar de 8,9% din PIB în acest an, mult peste prognozele Guvernului.

Guvernul PNL nu poate da vina pe pandemie, în condițiile în care ministrul fantastic Cîțu a renunțat la venituri fiscale de peste 12 miliarde lei după doar 3 luni din anul 2020, venituri care nu erau afectate de pandemie şi care erau datorate de marii contribuabili. Toată această lipsă de preocupare în colectarea veniturilor a fost trecută pe deficitul public, deşi România se afla deja în procedură de deficit excesiv, după ce anul trecut Guvernul Orban a mărit artificial deficitul la bugetul de stat.

Nu poți da vina pe pandemie, când renunți la colectarea arieratelor istorice care au ajuns la peste 19 miliarde lei. În mod cu totul inexplicabil, marii datornici privați au beneficiat, la fel ca celelalte firme, de sprijin guvernamental, de rambursări și de amânări de plăți, totul fiind susținut din banii împrumutați de ministrul Cîțu pe spinarea cetățenilor români.

Este o mare impertinență să dai vina pe pandemie, în condițiile în care, în primele 6 luni ale anului, Guvernul a transformat România în raiul evazioniștilor. Marea evaziune a profitat de faptul că statul a lăsat “garda jos” și nu a ținut cont, în niciuna dintre măsuri, de existenţa suspiciunilor de evaziune sau de informațiile legate de fapte de evaziune fiscală care incriminau anumite companii. Să fie nepăsare sau premeditare? Cert este că Guvernul Orban a lipsit bugetul de stat de venituri care însumează 12 miliarde euro la şase luni, bani care ar fi fost suficienți atât pentru majorarea pensiilor, cât și pentru dublarea alocațiilor.

Cu „Fantasticul Cîțu” România se împrumută cu 1.000 de euro  pe secundă!

Guvernarea PNL este o guvernare pe datorie. Prezentul și viitorul țării sunt amanetate pe termen lung, din cauza incompetenței fără margini a acestui Guvern.

În numai 9 luni de guvernare, Ministrul Finanțelor Publice a împrumutat peste 105 miliarde lei, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 de euro pe secundă, ponderea datoriei guvernamentale a explodat la 40% din PIB în luna mai 2020.

Guvernul nu a dublat alocațiile copiilor, dar le-a împovărat viitorul cu de 15 ori mai mult suma necesară creșterii alocațiilor.

Dar nu e vorba doar de împovărarea generațiilor viitoare. E vorba și de împovărarea bătrânilor din prezent. Cheltuielile suplimentare cu dobânzile pentru împrumuturile fantastice ale ministrului Cîțu, de peste 770 de milioane de lei ar fi fost suficiente pentru majorarea pensiei minime cu 10% de la 1 ianuarie 2020, așa cum era prevăzut în programul de guvernare al PSD.

Românii plătesc acest preț al incompetenței PNL pentru că, pentru cineva nepriceput în economie, e mult mai simplu să te împrumuți, decât să dezvolți economia și să crești astfel veniturile la bugetul de stat.

Nivelul de trai al populației s-a prăbușit. Oamenii au pierdut tot ce câștigaseră în guvernarea PSD.

Unde s-au dus banii împrumutați de Guvernul Orban? Pentru ce plătim acest cost uriaș?

Nu se vede nimic în economie! Dimpotrivă economia se prăbușește, în procente cu două cifre.

Nu se vede nimic în nivelul de trai al populației. Dimpotrivă, puterea de cumpărare scade de la o zi la alta, în ritm accelerat.

Creșterile de venituri din anii anteriori, toată bunăstarea pe care românii au reușit să o acumuleze, sunt anulate de prăbușirea puterii de cumpărare a populaţiei în scurta guvernare PNL.

Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia și cercul vicios al salariilor mici.

Salariul mediu net a scăzut cu 161 de lei (4,8%) față de decembrie 2019, în timp ce inflația este la nivelul de 2,58%. Deci o scădere cu 7,38% a puterii de cumpărare reale în doar 5 luni din anul 2020.

Luna mai 2020 a fost a doua lună de scădere a puterii de cumpărare a câștigului salarial mediu, conform INS, ceea ce indică practic intrarea în recesiune a nivelului de trai!

Ministrul Finanțelor se laudă cu o inflație sub 3%. Nu are însă niciun merit pentru asta, pentru că totul se datorează scăderii prețurilor internaționale la carburanți și la energie în contextul pandemiei.

Dar pensionarii și cei cu venituri mici nu își permit să circule cu automobilul pentru a se bucura de scăderea prețului la carburanți. Pentru ei e dureroasă creșterea prețurilor la alimentele de strictă necesitate. Pentru ei contează creșterea prețurilor cu 25% la fructe și legume. O creștere care nu e acoperită de majorarea de doar 14% a pensiilor sau de 20% a alocațiilor.

Scăderea accelerată a puterii de cumpărare a populației adâncește inechitatea socială, prăpastia dintre cei care au mai mult decât au nevoie și cei care abia își duc traiul de pe o zi pe alta și conduce la falimentul ofertei interne.

Șomajul galopant devine mai înspăimântător decât noul coronavirus

Falimentul economiei românești în epoca guvernării PNL a condus la explozia dramatică a numărului de șomeri. Peste 1 milion de șomeri a provocat proasta gestiune a crizei de către guvernarea PNL.

Ministrul Muncii nu știe câți șomeri sunt în România, fiind rupt cu totul de realitate.

Rata șomajului în luna mai 2020 a crescut galopant, revenind la nivelul de acum 3 ani, de 5,2% și anulând astfel toate eforturile PSD care adusese șomajul la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani (doar 3,1%).

Ultimele date oficiale comunicate de Ministerul Muncii la sfârșitul lunii mai 2020 arătau că peste 590.000 de contracte de muncă au fost suspendate, în timp ce peste 400.000 de contracte de muncă erau încetate definitiv.

Teama românilor de a-și pierde locul de muncă a devenit mai mare decât teama de coronavirus. Românii nu mai pot accepta o revenire la starea de urgență nu pentru că ar ignora riscul epidemic, ci pentru că se tem că își vor pierde locul de muncă.

Harababura IMM-Invest

Nici mediul de afaceri nu s-a bucurat de un sprijin real din partea Guvernului Orban. Singura mare „reușită” cu care se împăunează Guvernul este copiată prost din programul PSD și aplicată și mai prost în guvernarea PNL.

Așa-numitul sprijin acordat firmelor de către Guvern prin IMM-Invest a început târziu și s-a blocat din prima zi de funcționare.

Numai Cîțu vede IMM Invest ca pe un „succes incontestabil”. În realitate, accesul companiilor românești la finanțare este aproape imposibil și se face la costuri ridicate.  Cele 11.589 de cereri din partea IMM-urilor aprobate până la jumătatea lui iulie, cu un volum total al finanţării garantate ridicându-se la 10,2 mld. lei, reprezintă pentru Guvernul liberal cheia de boltă revenirii economice.

Dar și aici au mințit în față populația! Curtea de Conturi a arătat că la finalul lunii iunie, după aproape 4 luni de restricții severe, doar 1.500 de firme aveau contracte de garantare semnate, pentru a putea obține creditele bancare. În aceeași perioadă, prim-ministrul Orban și ministrul Finanțelor Cîțu mințeau de la tribuna Palatului Victoria anunțând cu pompă că 7.000 de firme ar fi obținut creditele garantate de guvern.

În realitate, la acel moment, Fondul de Garantare semnase doar 26,4% din cererile de finanțare aprobate de bănci și doar 2,3% din totalul de 64.282 de cereri de finanțare depuse de firme în platforma IMM-Invest.

Prin urmare, în loc să fie un succes cum pretinde ministrul Cîțu Fantastic, IMM Invest s-a dovedit a fi un rușinos eșec!

Prăbușirea exporturilor

În primele 5 luni din 2020, exporturile au scăzut cu 19%, iar deficitul balanței comerciale a urcat la un nivel record până la 7,4 miliarde euro.

Deficitul comercial a crescut cu 12,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând deja la 3,35% din PIB.

Investițiile străine directe au trecut pe minus

Investițiile străine directe nete au scăzut cu 2,5 miliarde euro față de aceeași perioadă a anului trecut (datele BNR arată o valoare netă a ISD de minus 338 milioane euro față de plus 2,1 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut). Incapacitatea de a gândi stimuli economici eficienți a condus la pierderi de 57 miliarde euro în cifra de afaceri a companiilor din România în perioada crizei Covid!

Agricultura lăsată să moară în secetă și în pandemie

Guvernul Orban 2 a manifestat o indiferență toxică față de unul dintre cele mai importante sectoare ale creșterii economice românești: agricultura. Lipsa Programului PNL de guvernare pentru agricultură și dezvoltare rurală a dus la dezastrul existent în sectorul agricol românesc.

Seceta a cauzat distrugerea culturilor de toamnă, dar și a celor de primăvară: peste 2 milioane de hectare au fost total compromise. Deși existau semnale încă de anul trecut că există secetă pedologică, Guvernul Orban 2 nu a mișcat un deget. În loc să aloce fonduri pentru a preveni dezastrul previzibil din 2020, Guvernul Orban a diminuat bugetul Ministerului Agriculturii cu 3 miliarde de lei față de anul precedent. Printre bugetele afectate a fost și cel al ANIF, ceea ce arată dezinteresul iresponsabil al Guvernului Orban față de nevoia stringentă de extindere a sistemului de irigații.

Blocarea legumicultorilor privind accesul la piață, în această perioadă, a generat pierderi de sute de milioane de lei.

Lipsa de pricepere, incoerența și incapacitatea Guvernului PNL de a înțelege acest domeniu s-a putut vedea în Ordonanța Militară nr. 8, care a interzis exportul de produse agroalimentare, suprimând astfel piețele de desfacere pentru produsele românești. Prostia a fost reparată peste câteva zile, prin Ordonanța Militară nr. 9, care a anulat interdicția din Ordonanța 8 – în urma protestelor fermierilor români. Multă incoerență și puțină competență!

Deși fermierii români suferă în continuare pierderi uriașe din cauza pandemiei, Ministerul Agriculturii nu a reușit să aducă nici măcar un euro de la Uniunea Europeană din aceste fonduri dedicate pentru compensarea efectelor negative din agricultură generate în contextul pandemiei.

Spre comparație, în 2019, în Ministerul Agriculturii funcționau și aveau finanțarea asigurată peste 100 de programe pentru fermierii români. Fondurile europene erau atrase în întregime, iar subvențiile ajungeau la timp. Ministrul PNL a oprit sau a redus finanțarea acestor programe.

Minciunile gogonate privind fonduri europene obținute de România

Președintele României Klaus Iohannis i-a mințit pe români în față când s-a  lăudat că ar fi obținut pentru România impresionanta sumă de 80 de miliarde euro. O minciună la fel de umflată precum suma anunțată!

În urma așa-ziselor negocieri purtate de Iohannis, România a obținut mai puțin decât era prevăzut înainte de începerea negocierilor. În realitate din cele 80 de miliarde anunțate de Iohannis, mai mult de jumătate, adică 46,4 miliarde de euro reprezintă bugetul multianual 2021-2027 care îi revenea României în baza contribuției plătite la bugetul european.

Așadar, doar 33,5 miliarde de euro reprezintă componenta de ajutor de redresare economică pentru această perioadă de criză.

Dar nu minciuna lui Iohannis ar fi cea mai mare problemă a României. Nu e nici prima și cu siguranță nu va fi nici ultima.

Cea mai mare problemă este că România a ratat în ultimele luni posibilitatea de a folosi fondurile europene de care ar fi fost nevoie pentru a depăși prezenta criză.

o   Nu există proiecte începute și contractate sub guvernarea PNL.

o   Nu există un plan pentru cele 46,4+33,5 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

o   Nu a existat niciun sprijin pentru cei care gestionează proiecte în această perioadă.

o   Nu a fost lansată nicio linie de finanțare cu fonduri europene pentru susținerea investițiilor în afaceri, ratând momente optime pentru intervenția în economie.

Cu fiecare zi care trece, pierdem bani europeni, iar până în prezent, România nu a profitat în niciun fel de faptul că executivul european ne-a permis mai multă flexibilitate în folosirea sumelor disponibile.

În domeniul fondurilor europene, Guvernul Orban 2 se putea folosi de simplificarea regulilor Comisiei Europene în contextul crizei COVID-19, cum ar fi  libertatea totală de a transfera sume de bani de la un program la altul, de la un fond la altul sau de la o regiune la alta.

România nu a profitat în niciun fel de creșterea ratei de finanțare de la 85% la 100%, în urma deciziei Comisiei Europene de a renunța la obligația cofinanțării naționale de 15% din partea statelor membre.

Nici nu ne putem aștepta din partea acestui guvern să fructifice aceste oportunități de a atrage fondurile europene. Un guvern care a pornit la drum cu gândul la declanșarea alegerilor anticipate nu putea avea ca prioritate domeniul fondurilor europene, un domeniu sensibil ce necesită transparență, predictibilitate și continuitate.

Iar ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Guvernul Orban a tăiat finanțarea europeană de la sectoare cheie, pentru care există proiecte în derulare, cu contracte de finanțare semnate, dar și proiecte în pregătire avansată, cu un puternic impact negativ asupra investițiilor.

În topul tăierilor de fonduri UE este chiar infrastructura mare unde nevoia de investiții depășește resursele: 500 milioane Euro tăiate de la infrastructura rutieră și feroviară; 350 milioane euro tăiate de la infrastructura de apă și canalizare; 80 milioane euro tăiate de la conservarea biodiversității; 50 milioane euro tăiate de la proiectul de termoficare pentru Municipiul București; 50 milioane euro tăiate de la producția de energie regenerabilă; 30 milioane euro tăiate de la producerea de energie prin cogenerare de înaltă eficiență.

S-au tăiat fonduri din cadrul Programului Operațional Capital Uman spre a fi redirecționate către asigurarea șomajului tehnic.

Deși ar fi putut opera modificări, Guvernul a ales să nu aloce fonduri suplimentare pentru digitalizarea educației, în special  pentru dotarea cu tablete sau laptopuri a elevilor vulnerabili și a cadrelor didactice, precum și pentru accesul la internet. Iar aceste lucruri sunt vitale în condițiile învățământului online.

În schimb, Guvernul PNL a stopat liniile de finanțare pe care le preluase de la Guvernul PSD care erau gata de lansare, cum ar fi finanțarea dezvoltării la nivel național a învățământului profesional și tehnic, inclusiv a învățământului dual sau finanțarea pentru formarea și susținerea angajaților din industria turismului și a ospitalității, ambele linii de finanțare ce urmau a fi susținute prin Programul Operațional Capital Uman.

Concluzii

Un guvern care nu mai e credibil nu mai poate călăuzi națiunea pentru a traversa o criză acută cum este cea provocată de pandemia de coronavirus.

Moțiunea de față prezintă motivele reale pentru care Guvernul Orban a pierdut controlul pandemiei și al economiei.

Moțiunea de față arată clar că puterea de cumpărare a românilor a scăzut și că ne îndreptăm către sărăcie și austeritate.

Acestea sunt motivele principale pentru care acest guvern trebuie să plece!

Guvernul Orban a primit în urmă cu câteva luni un vot de învestire pentru că Parlamentul a fost responsabil în fața pandemiei. PSD a votat pentru depășirea crizei politice provocate de obsesia PNL pentru anticipate. A votat pentru instalarea unui guvern funcțional care să aibă pârghiile necesare pentru a gestiona criza sanitară și pentru a preveni o criză economică. A votat deși parlamentarii și miniștrii liberali, în frunte cu premierul Orban, erau izolați în vilele de protocol.

Cu toate acestea, ambele obiective care au stat la baza învestirii Guvernului Orban 2 au fost ratate: pandemia a scăpat cu totul de sub control, iar economia se prăbușește într-un haos fără precedent!

Guvernul Orban a eșuat în a deveni o soluție pentru problema pandemiei!

Guvernul Orban a devenit parte a problemei, o circumstanță agravantă pentru pandemie!

Nu mai putem permite perpetuarea prostiei! Nu mai putem permite perpetuarea incompetenței!

Nu mai putem tolera tonul răstit și arogant al premierului când îi ceartă pe cetățeni pentru propria sa nerozie!

Nu mai putem asista la adâncirea societății într-o stare de confuzie generalizată ce pune în pericol sănătatea publică!

Nu mai putem accepta devalizarea bugetului de stat la umbra pandemiei!

Nu mai putem permite distrugerea economiei naționale!

STOP! ACEST GUVERN TREBUIE SĂ PLECE!

Cetățenii au nevoie de un guvern competent! Au nevoie de un guvern care să le fie partener și care să le inspire încredere în traversarea crizei economice și sanitare. 

RESPONSABILI PÂNĂ LA CAPĂT. SOLUȚIILE PSD, după înlăturarea Guvernului Orban 2

 

În contextul pandemiei și a dificultăților economice din acest an, abordarea permanentă a PSD a fost nu doar de a critica guvernul PNL, ci și de a oferi soluții alternative în sprijinul cetățenilor și al economiei.

Asumându-și costuri politice consistente, PSD a avut inițiativa unui consens politic național, al unui armistițiu din partea partidelor politice pe durata pandemiei, astfel încât pe baza dialogului și colaborării, măsurile pentru combaterea pandemiei să fie luate prin consens sincer, ce ar fi prevenit toate sincopele și vidul legislativ produse din cauza reglementării deficitare la nivelul guvernului și a exercitării  discreționare a puterii executive. Această deschidere spre consens și dialog în beneficiul cetățenilor a fost respinsă cu aroganță și infatuare de către Guvernul Orban și de către președintele Iohannis.

Chiar și în această situație, PSD a făcut în permanență o opoziție constructivă și responsabilă. A inițiat legi pentru sprijinirea cetățenilor și mediului de afaceri în contextul pandemiei, a propus un program și soluții economice, care însă au fost respinse, refuzate, ignorate sau blocate, prin sesizări la CCR, cu aceeași aroganță și infatuare din partea premierului Orban și a președintelui Iohannis.

Printre aceste propuneri constructive din partea PSD s-au numărat următoarele propuneri legislative :

  1. a) Plata părinților care stau acasă cu copiii pe perioada întreruperii cursurilor.
  2. b) Susținerea angajaților trimiși în șomaj tehnic.
  3. c) Amânarea obligațiilor de plată pentru contribuțiile sociale pentru firmele afectate.
  4. d) Amânarea plăților la utilități pentru cetățeni.

e)Suspendarea împrumuturilor bancare pentru populație și firmele afectate.

  1. f) Scutirea de chirie pentru sediile firmelor afectate.

g)Plafonarea prețurilor la medicamente și alimente.

PSD este conștient că după înlăturarea Guvernului Orban 2 este nevoie de un plan coerent, care să poată fi implementat rapid de un guvern de tranziție, pentru redresarea societății și pentru salvarea economiei naționale. Fără a intra în detalii, prezentăm aici pe scurt principalele direcții ale programului propus de PSD viitorului Guvern:

Acces echitabil la sănătate

Propunem românilor un Program de Management profesionist în criza Covid. Comunicare transparentă, un Plan coerent de testare a populației și Creșterea capacității de răspuns la situații de risc epidemiologic. Aceste lucruri sunt prioritare pentru redarea încrederii cetățenilor în sistemul de sănătate publică. Susținem un Acces echitabil la sistemul de sănătate prin Programele “Servicii medicale de bază pentru toți românii” și “Servicii medicale de urgență pentru toți”. Vom aplica măsuri concrete pentru Creșterea capacității sistemului sanitar prin investiții în personalul medical și infrastructura de sănătate – prin programele de sprijin pentru spitale, cabinetele de medicină de familie și SMURD. Repornim producția de medicamente și echipamente sanitare în România.

Protejarea puterii de cumpărare, locuri de muncă și creșterea natalității

Creșterea nivelului de trai al populatiei și a puterii de cumpărare trebuie să reprezinte principalele obiective ale oricărui program de guvernare. Pentru aceasta, primul pas este respectarea drepturilor câștigate deja de cetățeni prin legile adoptate privind creșterea pensiilor și a alocațiilor.

Locurile de muncă bine plătite reprezintă cea mai bună formă de protecție socială activă. Prin urmare propunem o schemă de ajutor de stat privind creșterea ocupării în zonele cu șomaj ridicat și măsuri concrete pentru stimularea angajării celor 1 milion de români trimiși în șomaj în ultimele 9 luni.

Trebuie avută în vedere  și una dintre problemele structurale grave ale României – problema demografică. Implementarea unui Program Integrat de Creștere a Natalității reprezintă corecta rezolvare a acesteia.

Acces echitabil la educaţie

Toți copiii, elevii și studenții trebuie să înceapă noul an școlar în cele mai sigure condiții. Am identificat în Programul “Educație de calitate” cele mai bune măsuri pentru a le oferi tuturor soluții de învățare cât mai bune în condiții de siguranță sanitară. PSD propune program integrat și detaliat privind desfășurarea învățământului online și altul privind Digitalizarea resurselor educaționale pentru toți beneficiarii actului de educație. Asigurăm un acces echitabil și gratuit pentru toți copiii, elevii și studenții din România prin implementarea măsurilor din Programele TVR Educațional prin Teleșcoală și Biblioteca Virtuală Media. Pentru a răspunde acestor noi provocări, formarea cadrelor didactice reprezintă o prioritate majoră.

 

Investiții, economie și fiscalitate

Trebuie oprit jaful din banul public pe care îl practică acum PNL. Acest lucru se poate face rapid prin reașezarea bugetelor în acord cu noile priorități determinate de criza Covid.

Trebuie prioritizate proiectele de investiții publice pornind de la următoarele principii:

1)     să aibă  efect de multiplicare în economie,

2)     să creeze locuri de muncă 

3)     să reducă decalajele de dezvoltare între regiunile din România.

În acest sens PSD propune “Programul de Investiții prin Fondul Naţional de Dezvoltare Locală a Infrastructurii”, pentru modernizarea localităților urbane mici și a celor din mediul rural. Complementar cu aceasta, se pot implementa măsuri stricte pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat și reducerea evaziunii fiscale.

Trebuie continuată stimularea sectorului Construcții inclusiv prin “Programul Growth – Rezidente moderne pentru vârsta a III-a”. Aplicăm Programe de sprijin pentru companiile mari din domenii strategice și IMM-uri.

Stimularea producției “fabricat în România”

Programul propus de PSD mizează pe principiul creșterii competitivității prin programele „Produs în România”.

PSD consideră că toate companiile care produc în România, plătesc taxe şi impozite în mod corect, remunerează decent munca lucrătorilor români şi ajută la dezvoltarea României sunt companii româneşti, indiferent că au acţionariat străin sau autohton.

PSD propune un  Program de relansare a Producției în România, prin stimularea investițiilor mari de tip greenfield si  prin crearea unui Fond de Industrializare pe bază de Licențe.

Trebuie regândite lanțurile de producție pe componente interne, plus creșterea nivelului de prelucrare, inclusiv tehnologică, pe plan intern.

PSD propune și Programul “Produse proaspete în fiecare casă” care să ofere soluții prin care produsele agroalimentare românești să ajungă din ferme și exploatații agricole pe masa fiecărui român. În plus trebuie susținute Programele de sprijin pentru toți producătorii agricoli români, în vederea creșterii producției și furnizării unor bunuri agricole de calitate, la prețuri mici.

Nu în ultimul rând, trebuie demarate rapid Programele de sprijin prioritar în industria de medicamente, de echipamente medicale, chimică, alimentară si altele, pe lângă clusterele de competitivitate pe care le avem acum în industria auto și piese, IT si energie. 

Digitalizarea marilor sisteme publice.

Economia și societatea umană a anului 2020 se află la granița unei noi revoluții fundamentale din perspectiva digitalizării. Prin programele propuse de PSD, se are în vedere stimularea inovației în mod activ, stimularea dezvoltării de proprietate intelectuală cu mare valoare adăugată și dezvoltarea unei administrații pro-active, capabile să răspundă noilor așteptări ale cetățenilor și ale mediului de afaceri românesc.

În acest sens, trebuie demarate, și în România, eforturile pentru crearea Societății 5.0 - „societatea super-inteligentă”, o societate a viitorului.

Digitalizarea reprezintă una dintre prioritățile esențiale și la nivelul Uniunii Europene, iar pandemia COVID-19 a accentuat  atât necesitatea dezvoltării unor sectoare precum e-sănătate, e-guvernare, e-educație, cât și importanța competențelor și abilităților digitale ale populației.

Programul de guvernare structurat pe cei  6 piloni de mai sus va fi prezentat în detaliu imediat după înlăturarea Guvernului Orban 2 și începerea discuțiilor parlamentare pentru formarea unui guvern de tranziție.

Programul are ca principale obiective pe termen scurt protejarea puterii de cumpărare a românilor și relansarea economiei românești. Este un program care acoperă golul lăsat de promisiunile neonorate și jaful PNL și care conține peste 60 de măsuri eficiente ce vor fi puse la dispoziția viitorului guvern, indiferent de componența și de conducerea acestuia.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.