Modificările la OUG 114, amânate!

Modificările la OUG 114, amânate!

Pensionarii vor putea fi în continuare şi salariaţi la stat, iar momentan indemnizaţiile demnitarilor, de hrană şi de merit, nu vor fi îngheţate, deşi Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe aceste măsuri prevăzute de Ordonanţa 114. PSD le-a atacat la Curtea Constituţională, aşa că intrarea lor în vigoare se amână.

„PSD a contestat azi la CCR atât pe formă, cât și pe fond proiectul de modificare a OUG 114! Așa cum am promis, sancționăm acest nou derapaj al Guvernului. Angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de modificare a OUG 114, în condițiile în care acesta era și pe ordinea de zi a Parlamentului, este un demers profund neconstituțional, întrucât Guvernul este obligat să lase legislativului dreptul de a se pronunța asupra acestuia.

Doar că PNL și domnul Orban vor să demonstreze în fiecare zi că, prin modul abuziv și ilegal în care acționează nu există nicio diferență între ei și Guvernul Dăscălescu din perioada ceaușistă.” a scris liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe 30 decembrie, pe pagina personală de Facebook.

Toate măsurile decise de Guvern prin asumarea răspunderii pe Ordonanța 114 se amână până când Curtea Constituțională va da un răspuns la sesizarea PSD.

Este vorba despre reducerea sporului pentru condiții periculoase, înghețarea indemnizațiilor, interzicerea detașărilor și cea a cumulului pensiei cu salariul.

În schimb, potrivit unor surse, PSD ar fi renunțat să mai atace la Curte bugetul pentru că nu a găsit un motiv întemeiat din punct de vedere constituțional. Ceea ce înseamnă că, teoretic, bugetul ar intra în vigoare pe 6 ianuarie.

Social-democrații spun că, în principiu, sunt de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar aceasta trebuie să se facă în mod constituțional, după o analiză aprofundată. În plus, ei reclamă că angajarea răspunderii pe Ordonanța 114 încalcă legea fundamentală.

Analiștii economici susțin că ne aflăm într-o situație anormală.

La finele anului trecut, Guvernul și-a angajat răspunderea pe legile bugetului și pe cea privind modificarea Ordonanței 114 tocmai pentru a grăbi intrarea în vigoare a acestora.

Sursa www.tvr.ro

ALDIS6