El a făcut acest anunţ prin intermediul unui video postat pe social media.
"Puteam să vă promit o ţară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte.
Dar ştim cu toţii că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecţi. Eu nu sunt perfect, am făcut multe greşeli. Ţara noastră nu e perfectă.
Dar ştiţi ce putem face ? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile şi să construim o ţară mai bună. O ţară în care fiecare voce contează şi fiecare efort se vede.
Candidez la preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată. Ştiu că nu va fi uşor. Nu voi promite miracole.
Dar vă promit ceva real: voi fi aici pentru fiecare dintre voi. Voi fi un preşedinte pentru toţi - pentru cei săraci, pentru cei care vor să pornească o afacere.
Pentru tineri şi pentru pensionari. Pentru românii de acasă şi din diaspora. Pentru toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent de etnie sau religie.
Un preşedinte al românilor, nu al partidelor. Pentru mine nu există pesedişti, liberali, userişti, suveraniştii sau udemerişti. Sunt aici să vă reprezint pe toţi şi pe toate.
Voi fi preşedintele Naţiunii Române, apărătorul tradiţiilor şi al credinţei noastre, dar şi deschis către modernitate şi progres.
Vremurile nu sunt uşoare, dar putem să le facem mai bune. România nu are nevoie de perfecţiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înţeleagă şi să acţioneze cu profesionalism.
Haideţi să renaştem împreună !", este mesajul lui Mircea Geoană pentru români.
Pe 10 septembrie, Mircea Geoană şi-a încheiat mandatul de Secretar General Adjunct al NATO, cea mai înaltă funcţie ocupată vreodată de un român.
Înaltul oficial a fost decorat cu Ordinul NATO "Serviciul Merituos", în semn de recunoaştere a "excepţionalei activităţi în slujba Alianţei Nord- Atlantice".
În cei 5 ani în care a deţinut această poziţie, mandatul său a fost prelungit de două ori.
VIDEO AICIhttps://www.facebook.com/mircea.geoana/videos/828251522623482
Pentru informaţii suplimentare accesaţi MirceaGeoana.ro, Twitter, Facebook, Youtube şi LinkedIn.