Luminiţa Bob, nouă preşedintă a PLUS Călăraşi

Luminiţa Bob, nouă preşedintă a PLUS Călăraşi

Sala de şedinţe a Primăriei Călăraşi a găzduit duminică conferinţa judeţeană de alegeri a PLUS Călăraşi în cadrul căreia a fost validată noua conducere a filialei locale. Noua preşedintă este Luminiţa Bob care-l înlocuieşte pe Răzvan Clondir (ales la conferinţa din 11 august 2019) după ce acesta a ales să demisioneze din funcţie după alegerile prezidenţiale. Foarte probabil, Bob va conduce filiala judeţeană până la fuziunea cu USR Călăraşi, preconizată a se realiza în vară. Înconjurată în principal de tineri dornici şi inimoşi care n-au mai făcut politică până acum, Luminiţa Bob va avea „misiunea” să obţină la locale un rezultat „istoric” pentru PLUS Călăraşi

Secretar general a fost ales, prin votul celor 60 de delegaţi prezenţi, alţi 10 exprimându-şi opţiunea online, Ionuţ Ciprian Bucureşteanu. Şef de campanie a fost desemnat Paul Rădulescu.

La lucrările conferinţei au participat şi cei 5 coordonatori regionali ai partidului precum şi fostul preşedinte, Răzvan Clondir dar şi Marius Căprilă, membru de drept al PLUS Călăraşi, desemnat ce a fost desemnat de Consiliul Local, Cetăţean de onoare al Municipiului reşedinţă de judeţ în 2018.

Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate PLUS a fost înfiinţat în octombrie 2018 iar din ianuarie 2019, Dacian Cioloş a fost ales preşedinte.

La Convenţia Naţională PLUS din 7 decembrie 2019, Dacian Cioloş a fost validat cu majoritate de voturi preşedinte al partidului. Preşedinte executiv a fost ales europarlamentarul, Dragoş Tudorache.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.