Duminică, alegeri locale parţiale la Lehliu Gară şi Unirea. Vezi cine sunt candidaţii!

În 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe vor avea loc duminică, 11 iunie, alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, în condițiile în care unii dintre edili au fost aleși parlamentari la scrutinul din decembrie 2016, sau alții au fost condamnați pentru diferite infracțiuni și, astfel, nu își mai pot exercita mandatul.

În judeţul Călăraşi vor fi chemaţi la urne, cetăţenii localităţilor Lehliu Gară şi respectiv Unirea.

Pentru fotoliul de primar al oraşului Lehliu Gară vor candida deputatul Iulian Iacomi, susţinut de PSD, Laurenţiu Bănescu care se bucură de sprijinul PNL, Ştefania Moga, independent şi Cornelia Georgeta Toader, de la PMP.

La Unirea, se vor bate viceprimarul Florian Belu (PSD), în prezent primar interimar, Aurica Pârlea (PNL) şi Aurel Rădăcină (PMP).

Campania electorală se încheie sâmbătă, 10 iunie, la ora 7,00. Listele electorale permanente se tipăresc până cel târziu pe 9 iunie. Votarea va începe duminică, 11 iunie, la ora 7,00, și se va încheia în aceeași zi, la ora 21,00.

Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz. Alegătorii pot vota numai la secția la care este arondată strada sau localitatea și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.

 

 

Oraşul Lehliu Gară: Laurenţiu Bănescu (PNL), Iulian Iacomi (PSD), Ştefania Moga (independent), Cornelia Georgeta Toader (PMP)

Comuna Unirea: Florian Belu (PSD), Aurica Pârlea (PNL), Aurel Rădăcină (PMP).

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.