Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament

Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de plen, propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a izbucnirii epidemiei de COVID-19, cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă.

Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat la data de 15 aprilie.

S-au înregistrat 204 voturi "pentru", 105 "împotrivă", iar şapte parlamentari s-au abţinut sau nu au votat.

Au votat împotrivă parlamentarii PNL şi USR.

Potrivit proiectului, mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votului.

După anunţarea votului final, deputatul PNL Florin Roman a anunţat că liberalii vor ataca proiectul la CCR, argumentând că OUG pe această temă rămâne în vigoare.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.