Pe 11 decembrie, în judeţul Călăraşi, PNL s-a clasat pe locul 2, la mare distanţă de PSD. În mediul urban, liberalii au cedat peste tot cel mai mare procent fiind obţinut la Budeşti (23,02% - Camera Deputaţilor, respectiv 22,38% - Senat).
În municipiul reşedinţă de judeţ, atât pentru Senat cât şi pentru Camera Deputaţilor, PSD a obţinut peste 12 mii de voturi, realizând procente de peste 53%!. Liberalii conduşi de primarul Dan Drăgulin, au primit girul din partea a 4600 de călărăşeni, realizând procente de 20%.
În municipiul Olteniţa, PSD a luat puţin peste 5000 de voturi, realizând procente de peste 63%!. Cel mai mare scor a fost obţinut de PSD în oraşul Lehliu Gară, acolo de unde vine şi Iulian Iacomi care a obţinut duminică al doilea mandat de deputat pentru social – democraţi.
Iată cum arată clasamentele pentru Camera Deputaţilor şi Senat în cele 5 localităţi urbane
CAMERA DEPUTAŢILOR
Călăraşi – Nr. voturi valabil exprimate 23.080 (38,72%)
PSD – 12.303 voturi (53,31%)
PNL – 4.633 voturi (20,07%)
USR – 1.601 voturi (6,94%)
Olteniţa – Nr. voturi valabil exprimate 8.011 (35,94%)
PSD – 5.063 voturi (63,2%)
PNL – 898 voturi (11,21%)
ALDE – 615 voturi (7,68%)
Budeşti – Nr. voturi valabil exprimate – 1.364 (26,64%)
PSD – 747 voturi (54,77%)
PNL – 314 voturi (23,02%)
ALDE – 190 voturi (13,93%)
Fundulea – Nr. voturi valabil exprimate 2.212 (50,72%)
PSD – 1.339 voturi (60,53%)
PNL – 462 (20,89%)
USR – 120 voturi (5,42%)
Lehliu Gară – Nr. voturi valabil exprimate 2.834 (50,72%)
PSD – 2.109 voturi (74,42%)
PNL – 312 voturi (11,01%)
ALDE – 82 voturi (2,89%)
SENAT
Călăraşi – Nr. voturi valabil exprimate 23.109
PSD – 12.428 voturi (53,78%)
PNL – 4.652 voturi (20,13%)
USR – 1.661 voturi (7,19%)
Olteniţa – Nr. voturi valabil exprimate 8.043 (35,94%)
PSD – 5.083 voturi (63,2%)
PNL – 840 voturi (10,44%)
ALDE – 705 voturi (8,77%)
Budeşti – Nr. voturi valabil exprimate – 1.367
PSD – 738 voturi (53,99%)
PNL – 306 voturi (22,38%)
ALDE – 197 voturi (14,41%)
Fundulea – Nr. voturi valabil exprimate 2.195
PSD – 1.322 voturi (60,23%)
PNL – 477 (21,73%)
USR – 116 voturi (5,28%)
Lehliu Gară – Nr. voturi valabil exprimate 2.837
PSD – 1.982 voturi (69,86%)
PNL – 373 voturi (13,15%)
ALDE – 104 voturi (3,67%)
Sursă date: Numărătoare paralelă realizată de PSD Călăraşi