ALDE | "Drulăul" de la transporturi o ţine din eşec în eşec!

ALDE | "Drulăul" de la transporturi o ţine din eşec în eşec!

Marea speranţă useristă de la Ministerul Transporturilor se dovedeşte a fi unul dintre cele mai mari eşecuri ale actualei guvernări. Ultimele evenimente au scos la suprafaţă faptul că de "Drulăul" de la Transporturi este numai gura şi nimic mai mult.

Mai exact, au trecut 7 luni din 2021 şi nici până acum nu s-a dat în folosinţă vreun kilometru de autostradă. Doar promisiuni, doar planşe, mai nou şi 3D, şi cam atât.

Nivelul de "competenţă" al ministrului Drulă şi a celor din structura pe care o conduce s-a văzut cel mai bine ieri, atunci când, după ciocnirea celor două trenuri pe ruta Bucureşti-Constanţa, zeci de copii, bătrâni şi oameni bolnavi au stat 10 ore în câmp fără ca nimănui să îi pese.

În cazul accidentului dintre cele două trenuri de marfă nu vorbim de un incident singular. Dimpotrivă, el a avut loc după ce în urmă cu doar o săptămână s-a petrecut un incident similar, în aceeaşi zonă. Cinci vagoane ale unui tren marfar au deraiat, la fel în apropiere de Feteşti. Şi atunci circulaţia a fost oprită pentru câteva ore.

Pentru aceste incidente ministrul nu a putut decât să dea din umeri şi să dea vina pe companiile private. Adică, niciun fel de asumare din partea acestuia pentru aceste incidente care se produc în continuare.

Mai grav este însă situaţia în privinţa trenurilor cu copiii, vârstnicii şi persoanele care suferă de diferite afecţiuni şi care au rămas blocate în câmp preţ de aproape 10 ore. Atitudinea directorului de la CFR Călători este absolut revoltătoare. Acesta urlă către toată lumea pentru a masca propria lui incompetenţă. Practic, acest om nu a fost capabil să vină cu o soluţie pentru a aduce în gara din Bucureşti trenurile rămase în câmp. Era o chestiune de câţiva kilometri! Cât de greu era să găsească o locomotivă diesel pentru a aduce trenul la destinaţie? Însă, directorul de la CFR Călători, fără niciun fel de urmă de empatie pentru călătorii afectaţi, probabil că a dormit liniştit în loc să găsească o soluţie, în vreme ce zeci de părinţi erau îngrijoraţi pentru copiii lor.

Şi mai grav este faptul că useriştii, în frunte cu Drulăul de la Ministerul Transporturilor şi Dan Barna, şeful USR, îl ţin în continuare în braţe pe acest director.

Într-o Românie normală, Drulă şi şeful de la CFR Călători trebuiau să plece acasă! Cătălin Drulă avea obligaţia morală să demisioneze din Guvern după ce a fost incapabil să prevină un nou accident feroviar şi să găsească soluţii pentru trenurile rămase în câmp alături de cei din subordinea lui. În loc să ia ranga şi să îşi facă PR, domnul Drulă ar fi trebuit să se ocupe de infrastructura feroviară. Acum, la o zi după incidentele petrecute, vine cu noi promisiuni în faţa românilor, fără a spune nimic concret.

Aşadar, dacă vrem ca astfel de incidente să nu se mai repete, incompetenţii de serviciu de acum trebuie să plece de la Ministerul Transporturilor, iar Guvernul să vină cu investiţii pentru infrastructura feroviară. Campaniile de PR ale ministrului Drulă nu rezolvă problemele din sistemul de transporturi.

Consiliul Naţional al ALDE

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.