Al. Chiriţă: Şi eu sunt PRO România!

Al. Chiriţă: Şi eu sunt PRO România!

După ce a demisionat din PSD renunţând în 2019 şi la mandatul de consilier local, Alexandru Chiriţă pare decis să revină în politică optând pentru PRO România. Prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook, Chiriţă a anunţat că a participat duminică la Convenţia anuală a partidului prezidat de Victor Ponta care reprezintă în opinia sa „singura speranță de revitalizare a politicii social-democrate”.

“Astăzi am participat, alături de colegii de la Călărași, la Convenția anuală Pro România, ocazie cu care a fost adoptat Manifestul Pro România pentru perioada 2020-2024, document ce constituie proiectul nostru politic structurat pe 10 piloni esențiali în dezvoltarea României. Am fost plăcut impresionat de poziția președintelui Victor Ponta privind autonomia politică preelectorală a partidului și susținerea candidaților proprii în alegerile din această vară.

În urma alocuțiunii fostului comisar european pentru Politică Regională, actual europarlamentar, Corina Crețu, am înțeles de ce România nu a reușit să absoarbă fonduri europene pentru mari investiții în infrastructură, deși acestea au fost alocate țării noastre în actuala perioadă programatică: lipsa de proiecte fezabile și lipsa de viziune și interes a unor conducatori vremelnici.

Am înțeles, totodată și faptul că "stânga" politicii românești suferă o criză de credibilitate la nivel național si european iar Pro România reprezintă astăzi, singura speranță de revitalizare a politicii social-democrate, o politică necesară României pentru atenuarea marilor decalaje dintre clasele sociale și pentru repunerea pe direcția corectă a doi piloni esențiali oricărui stat civilizat: sănătatea și educația.

Am văzut astăzi multi oameni pozitivi, optimiști, buni profesioniști, dornici de a susține dezideratele Manifestului Pro România 2020-2024. Alături de ei, și eu sunt Pro România!” a scris Chiriţă pe Facebook.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.