A întors spatele partidului care l-a făcut de două ori primar!

A întors spatele partidului care l-a făcut de două ori primar!

Circulă pe net informația că PNL Oltenița a rămas de joi fără lider după ce Costinel Milescu, primarul cu zile numărate în fruntea Executivului oltenițean, ar fi demisionat. Nimeni nu s-a grăbit până acum să prezinte și motivul dar asta, zău!, că nu mai contează. Decizia e, până la urmă, una pertinentă având în vedere că “legendei de drepta”, în plan politic nu i-a ieșit nimic în acest an.

Primar în funcție, Milescu a pierdut într-o manieră jenantă bătălia din 9 iunie pentru Primărie (2393 de voturi, adică 23,83%), în fața rivalului său de la PSD, Mihăiță Beștea iar 3 luni mai târziu “pupila” sa, ultra – mega specialistul, Cristian Virgil Iorga (foto stânga), administratorul public al municipiului, avea să piardă și el lupta pentru poziția secundă pe lista PNL pentru Camera Deputaților în fața lui Daniel Obadă, de la Fundulea, poziție considerată eligibilă de urmașii lui Brătianu. Două eșecuri semnificative care confirmă faptul că influența sa în partid a ajuns la zero. În egală măsură, am putea trece la “pierderi” chiar și dezinteresul conducerii județene a partidului față de propria-i persoană, care nu l-a mai văzut demn să-și continue cariera în PNL, de data asta în Parlament!

Demisia sa ar putea echivala chiar și cu ieșirea de pe scena publică, acolo unde a făcut primii pași în 1996 ca viceprimar PNȚCD.

În 2000 a plecat acasă însă 4 ani mai târziu a devenit primar cu acte în regulă beneficiind de logistica financiară pusă cu generozitate la dispoziție de “naivul” Marian Petre Miluț care se visa atunci președinte al României.

Și pentru că Acțiunea Populară avea să se dizolve cu aceeași rapiditate cu care a fost creată, Milescu și-a găsit în 2008 un aliat de nădejde, Răducu Filipescu. Boss-ul de atunci al PNL a simțit că omul e pe val putând să-i transfere mai bine câteva sute bune de voturi din zestrea lui electorală pentru a rămâne în fruntea CJ Călărași decât să mai apeleze la serviciile vreunui liber local.

În 2012, USL, din care făcea parte și aliatul său, PNL, l-a trimis acasă, nereușind 4 ani mai târziu să revină din cauza unui război pierdut cu ANI care l-a găsit în conflict de interese după ce vânduse un ciot de stradă firmei administrate de soția sa.

În 2020, Milescu, cel pe care-l ştim din arhivele Securităţii de până în ’89, sub numele conspirativ de “Carol” (1978) şi respectiv “Orfeliu” (1979 – 1980), a revenit în prim plan și după un scurt joc de glezne făcut sub tricoul minuscului PNȚ MM, a trezit din nou interesul liberalilor care n-au ezitat să-și sacrifice în favoarea sa liderul local, Dumitru Pană. Ultimul a fost bun cât să țină lumina aprinsă prin sediul modest al PNL. A câștigat Primăria (3954 de voturi, adică 44,81%) însă mandatul a fost unul defectuos. Oltenițenii, care de-a lungul timpului au fost darnici cu el, i-au acum taxat aroganța, infatuarea, comunicarea precară chiar și lipsa de preocupare, trimițându-l acasă pe 9 iunie. De data asta, defintiv!

Pe 26 septembrie 2024, Milescu a fost biruit de propriul său orgoliu, întorcând spatele partidului care în două rânduri (2008 și 2020) l-a scos primar. Chestie de obraz!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.