Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii cu privire la modificările legislative aduse de O.P.A.N.A.F. nr.161/2025 (Monitorul Oficial nr. 109 din 06 februarie 2025) privind înregistrarea contractelor de locațiune (chirii) din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal :
Prin O.U.G. nr. 128/2024 pentru modificarea Codului fiscal s-a stabilit că pentru contractele de închiriere încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum și pentru actele de modificare a acestora, în cazul în care bunul este deținut în comun, să se desemneze proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care să îndeplinească obligația înregistrării contractului încheiat între părți.
Astfel, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
Conform art. 1798 din Codul civil, contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată, care au fost înregistrate la organele fiscale, constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.
Prevederile ordinului se refereră la:
a) completarea procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune cu prevederi privind desemnarea proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal care îndeplinește obligația înregistrării contractului încheiat între părți, în cazul în care bunul este deținut în comun;
b) completarea modelului şi conţinutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune", precum și a instrucțiunilor de completare ale acestuia, în sensul celor menționte mai sus.