MFP flexibilizează acordarea bonusului de dobândă la titlurile de stat pentru populaţie, indiferent de canalul de distribuţie

MFP flexibilizează acordarea bonusului de dobândă la titlurile de stat pentru populaţie, indiferent de canalul de distribuţie

Guvernul a aprobat, în ședința de guvern, modificările Ministerului Finanțelor Publice aduse Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG nr. 1470/2007, în sensul flexibilizării mecanismului prin care poate fi acordat bonusul de dobândă, pentru toate emisiunile de titluri de stat pentru populație, indiferent de canalul de distribuție.

Principalele schimbări vizează:

Ø  eliminarea restricției ca bonusul de dobândă să se acorde la scadență;

Ø  corelarea modificării aduse definiției bonusului de dobândă cu definiția prospectului de emisiune;

Ø  acordarea bonusului de dobândă se va realiza din bugetul de stat în limita sumelor aprobate cu această destinație;

Ø  includerea unei prime de până la 100 de puncte la rata dobânzii la titlurile de stat pentru  populație, indiferent de canalul de distribuție, peste cotațiile titlurilor de stat tranzacționate pe piața interbancară;

Ø  posibilitatea MFP de a aproba momentul organizării selecției beneficiarilor bonusului de dobândă, înainte sau la scadența titlurilor de stat, eligibilitatea participanților și a emisiunilor pentru care se acordă bonus de dobândă inclusiv emisiunile a căror perioadă de subscriere s-a încheiat și seria de titluri nu a ajuns la scadență, modalitatea de acordare şi valoarea acestuia, termenul de plată al bonusului de dobândă şi alte elemente considerate relevante de către emitent.

Instrumentele utilizate pentru administrarea datoriei publice guvernamentale pot fi emise, în lei şi/sau valută de către MFP, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale, prin accesarea piețelor financiare interne şi externe.

Modificările se referă şi la efectuarea unor corelări între procedura contractării de împrumuturi prin plasamente private, cu procedura lansării emisiunilor de titluri de stat pe piețele internaționale, în cadrul Programului cadru de emisiuni – Medium Term Notes (MTN), şi anume:

- Plasamentul privat poate fi structurat în termeni de documentație contractuală ca şi o emisiune de titluri de stat pe piețele internaționale în cadrul Programului MTN;

- Oportunitatea efectuării plasamentului privat se aprobă de către ministrul finanțelor publice, în mod similar cu prevederile procedurii aplicabile lansării emisiunilor de titluri de stat pe pieţele internaţionale, având în vedere condiţiile şi termenii financiari ai acestuia, necesităţile de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, precum şi alte aspecte strategice privind activitatea de finanţare şi implementarea strategiei de administrare a datoriei publice;

- Mandatul de negociere a ofertei se supune aprobării ministrului finanțelor publice în cazul în care oferta este considerată avantajoasă şi/sau în funcție de necesităţile de finanțare a deficitului bugetar şi refinanțare a datoriei publice guvernamentale;

- Fiecare tranzacție sub forma plasamentului privat se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice;

- Procedura de contractare a plasamentului privat se aplică inclusiv ofertelor de efectuare a plasamentului privat primite de Ministerul Finanțelor Publice până la data intrării in vigoare a prezentei hotărâri.

               Biroul de presă 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.