MFP: Codul Economic va simplifica mediul de afaceri din România

Guvernul a aprobat pe 31 mai a.c., un Memorandum pentru elaborarea Codului Economic al României, care va include toate legile ce vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar.

 

Într-o primă etapă, Codul Economic va fi sub forma unui CODEX care va cuprinde o culegere de acte normative, sub forma unui pachet informatic. Codex-ul va fi disponibil, gratuit, pe pagina de internet a fiecărui minister, actualizat în permanență, optimizat și pentru dispozitive mobile. Costurile generate de crearea unui astfel de sistem sunt minime și permite accesul oricărei persoane interesate.

După finalizare, Codul Economic va putea fi accesat în limba română, dar și tradus în engleză și franceză, astfel încât să poată fi consultat atât din țară, cât și din străinătate, de cetățeni români, care lucrează în străinătate și care au obligații de îndeplinit în țară, sau de persoane interesate să investească în România și care sunt în căutare de informații specifice.

”Codul Economic este o măsură de sprijinire a mediului de afaceri, prin concentrarea într-o anumită zonă a tuturor actelor normative cu efecte asupra activității economice. Este o variantă mai modernă și mai accesibilă pentru ca agenții economici să fie la curent cu toate modificările legislative în timp real”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Prin Hotărârea Parlamentului nr.1/2018 din 29 ianuarie 2018 pentru acordarea încrederii Guvernului, s-a stabilit ca măsură de simplificare includerea tuturor legilor din domeniul economic într-un pachet legislativ unitar care va fi pus gratuit la dispoziția tuturor agenților economici și persoanelor fizice care desfășoară activități independente.

Sursa www.mfinante.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.