Administratia Judeteana a Finantelor Publice Calarasi aduce la cunostinta contribuabililor urmatoarele informatii:
Veniturile obținute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal sunt clasificate în categoria veniturilor din cedarea folosinței bunurilor. Contractul de arendare se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii, conform Codului Civil. Arendaşul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, iar arendatorul (proprietarul) are obligaţia înregistrării contractului la organul fiscal competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de 30 de zile de la încheierea sau modificarea acestuia.
Venitul brut obținut din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal se poate stabili pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părți. Concret, acesta reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.
În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene și, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului București în raza teritorială a căruia se află terenul arendat. De asemenea, în situația în care prețurile medii ale produselor agricole au fost modificate în cursul anului fiscal de realizare a venitului, noile prețuri pentru evaluarea în lei a veniturilor din arendă exprimate în natură, pentru determinarea bazei impozabile, se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării acestora către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.
Venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut. Pentru recunoașterea deductibilității cheltuielii arendatorul nu este obligat să prezinte organului fiscal documente justificative.
Cheltuiala deductibilă aferentă venitului, stabilită în cotă forfetară de 40% aplicată la venitul brut, poate reprezenta, după caz, uzura bunurilor închiriate și cheltuielile ocazionate de întreținerea și repararea acestora, impozitele și taxele pe proprietate datorate potrivit legii, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosință, eventuale nerealizări ale veniturilor din arendare scontate, generate de condiții naturale nefavorabile (grindina, seceta, inundații, incendii).
Calculul, reținerea și plata impozitului aferent veniturilor din arendă intră în sarcina arendașului. Impozitul pe veniturile din arendă se calculează la fiecare plată a arendei, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net. Impozitul astfel calculat se reține și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut, dată până la care arendaşul depune şi declaraţia privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, formular 112. Impozitul aferent veniturilor din arendă reținut și plătit de către arendaș este impozit final, proprietarul neavând obligaţii declarative.
Persoanele fizice care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, iar aceasta se determină prin aplicarea cotei de 5,5% asupra diferenței dintre venitul brut și cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut. Baza de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția, şi nici mai mică decât valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară. Încadrarea în plafonul maxim menționat mai sus se face de către arendaș la momentul plății venitului. Contribuţia datorată de către arendator se reține de către arendaș și se plătește de acesta până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite veniturile.
Stabilirea obligaţiilor anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi încadrarea în plafonul minim şi plafonul maxim se face de către organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală. În cazul persoanelor fizice care obţin venituri din arendă, precum şi venituri din salarii, baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări de sănătate se determină ca sumă a tuturor bazelor lunare de calcul asupra cărora se datorează contribuţia. În cazul în care baza anuală de calcul este sub nivelul plafonului minim, organul fiscal stabileşte prin decizia de impunere contribuţia datorată la nivelul plafonului minim. Dacă baza anuală de calcul este mai mare decât plafonul maxim, organul fiscal stabileşte contribuţia datorată la nivelul contribuţiei anuale aferente plafonului maxim.
Contribuţia de asigurări de sănătate este deductibilă la calculul impozitului pe venit.
Compartimentul de Comunicare