Guvernul a aprobat OUG privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, a anunţat joi Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezentat proiectul referitor la Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, precizând că acesta va fi operaţional de la data de 1 iulie şi va fi creat la nivelul Ministerului Finanţelor Publice prin comasarea cu o altă structură existentă la nivelul Ministerului Sănătăţii.

"La nivelul Ministerului de Finanţe, prin comasarea cu o altă structură care astăzi este prezentă în structura Ministerului Sănătăţii, se va crea o structură care va aplica centralizat partea de achiziţii publice. Cu alte cuvinte, la nivel central, ofertele sau nevoia de anumite produse, bunuri şi nu numai şi chiar şi lucrări atunci când este acest lucru cerut de către o structură centrală se va realiza la nivelul acestei entităţi nou înfiinţate care va fi operaţională de la data de 1 iulie. Deci, în luna iulie 2018, ea va trebui să fie operaţională ca să poată deja să înceapă să opereze astfel de achiziţii centralizate. Cu alte cuvinte, centralizăm cererea şi se face o singură procedură de achiziţii publice pentru a optimiza cheltuielile, pentru a elimina diferenţele de preţ nejustificate", a spus Teodorovici.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.