Joi, 21 iunie, în cadrul Biroul Senatorial deschis la Fundulea, la iniţiativei senatorului PSD, Roxana Paţurcă, a avut loc întâlnirea organizată de Maria Albu, şef Cabinet senatorial, obiectivul fiind prezentarea programelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat de către George Brezoi, director executiv al Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Ploieşti, instituţie în cadrul căreia este arondat şi judeţul Călăraşi.
La întâlnire au participat tineri şi oameni de afaceri din Fundulea precum şi reprezentanţii autorităţile publice locale, primarul, Dorel Dorobanţu, respectiv viceprimarul, Ligia Bivol.
Întâlnirea a suscitat un viu interes din partea celor prezenţi, cei mai mulţi dintre ei fiind interesaţi de obţinerea de finanţări nerambursabile prin intermediul Programului Start – up Nation România 2018.
În acest moment, parlamentarul social – democrat, Roxana Paţurcă, membru al Comisiei de Buget – finanţe din Senat, împreună cu autorităţile locale analizează posibilitatea înfiinţării unui incubator de afaceri sau a unui parc de IMM-uri care să contribuie la creşterea nivelului de dezvoltare al judeţului Călăraşi.
Programul Start – up Nation 2018 face parte din Programul de Guvernare, reprezentând o altă promisiune respectată de Partidul Social Democrat faţă de cetăţeni.