MF | Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna februarie

MF | Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna februarie

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 8 februarie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 8-23 februarie de la unitățile Trezoreriei Statului;

Între 8-22 februarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 8-23 februarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câștigurile aferente fiind neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică) , www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.