16 august 2021, termen pentru raportări contabile la 30 iunie 2021

16 august 2021, termen pentru raportări contabile la 30 iunie 2021

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași aduce la cunoștința contribuabililor că, raportările contabile la 30 iunie 2021 urmează a fi depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor până cel mai târziu la data de 16 august 2021.

Totodată, potrivit Ordinului ministrului finanțelor nr. 763 din 5 iulie 2021 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2021 a operatorilor economici publicat în Monitorul Oficial nr. 699 din 15 iulie 2021, precizăm următoarele:

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2021 se aplică de operatorii economici care în exerciţiul financiar precedent (2020) au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2021, încadrarea în criteriul de mai sus se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent (2020), respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent.

Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2021, cele care în tot semestrul I al anului 2021 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înfiinţate în cursul anului 2021, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2021.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.