Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna mai 2024 s-a caracterizat prin:
- scăderea producţiei industriale realizată în luna mai 2024 cu 14,3% faţă de luna precedentă şi creşterea cu 4,5% faţă de producţia industrială realizată în luna mai 2023;
- creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 2,2% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 20,4% comparativ cu luna mai 2023;
- menţinerea la 5,4% a ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii mai 2024 la acelaşi nivel faţă de luna precedentă şi creşterea cu 0,6 puncte procentuale faţă de luna mai 2023;
- creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 4,3 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi scăderea cu 12,0 puncte procentuale faţă de luna mai 2023;
- scăderea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 18 comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 9 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;
- creşterea numǎrului născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, al deceselor sub 1 an, scăderea numărului divorţurilor faţǎ de luna precedentǎ. Comparativ cu luna mai 2023, a scăzut numărul născuţilor-vii, al divorţurilor, a crescut numărul căsătoriilor, al deceselor sub 1 an şi numărul deceselor generale s-a menţinut la acelaşi nivel.
Producţia industrială realizată în luna mai 2024 a înregistrat o scădere de 14,3% comparativ cu luna precedentă.
În luna mai 2024, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,6% din volumul total al producţiei industriale realizată.
Producţia industrială realizată în luna mai 2024 a crescut cu 4,5% faţă de producţia industrială realizată în luna mai 2023.
În perioada 1.I.-31.V.2024, comparativ cu perioada corespunzǎtoare a anului precedent s-a înregistrat o creştere a producţiei industriale cu 4,8%. Creşteri ale producţiei industriale s-au înregistrat în: industria alimentară; fabricarea hârtiei şi a produselor de hârtie; fabricarea altor produse din minerale nemetalice; industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, fabricarea de mobilă.
Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna mai 2024, a fost de 7202 lei, mai mare cu 1,5% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 28,0% comparativ cu luna mai 2023. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 6205 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 6073 lei în industrie şi construcţii şi de 8302 lei în servicii.
Câştigul salarial mediu nominal net în luna mai 2024, a fost de 4473 lei, mai mare cu 2,2% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 20,4% comparativ cu luna mai 2023. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4061 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3901 lei în industrie şi construcţii şi de 5008 lei în servicii.
Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna mai 2024 a fost de 8355 lei, iar cel net de 5118 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a fost în scădere cu 1,9%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 98,2% pentru luna mai 2024 faţă de luna precedentă, de 249,4% faţă de octombrie 1990 şi de 107,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii mai 2024, a fost de 49150 persoane, mai mic cu 45 persoane faţă de luna precedentă şi mai mare cu 387 persoane faţă de luna mai 2023.
Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,9 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 16,7 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 27,5 mii persoane în servicii.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii mai 2024, era de 4127 persoane, în creştere cu 24 persoane faţă de luna precedentă (+0,6%).
Comparativ cu luna mai 2023, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 492 persoane (+13,5%).
La sfârşitul lunii mai 2024, femeile reprezentau 47,0% din numărul total al şomerilor înregistraţi.
Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 395 persoane (9,6% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 13 persoane (0,3% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de 50%.
Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii mai 2024 era de 3719 persoane, reprezentând 90,1% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (89,2%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii mai 2024, în judeţul Călăraşi, a fost de 5,4%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (5,4% în luna aprilie 2024 şi 4,8% în luna mai 2023).
Pentru femei, rata şomajului în luna mai 2024 a fost de 5,6% (5,6% în luna aprilie 2024 şi 5,0% în luna mai 2023).
Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna mai 2024 a fost de 5,2% (5,2% în luna aprilie 2024 şi 4,6% în luna mai 2023).
Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii mai 2024 existau 599 de locuri de muncǎ vacante, din care 275 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 324 erau pentru muncitori (54,1%).
Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna mai 2024, a fost caracterizată de creşterea numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, al deceselor sub 1 an şi de scăderea numărului divorţurilor faţă de luna precedentă.
Comparativ cu luna mai 2023, a scăzut numărul născuţilor-vii, al divorţurilor, a crescut numărul căsătoriilor, al deceselor sub 1 an şi numărul deceselor generale s-a menţinut la acelaşi nivel.
Natalitatea. În luna mai 2024, numărul născuţilor-vii a fost de 164, mai mare cu 12 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 33 comparativ cu luna mai 2023.
Mortalitatea generală. În luna mai 2024, numărul deceselor înregistrate a fost de 335, mai mare cu 22 faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, numărul deceselor generale s-a menţinut la acelaşi nivel.
Mortalitatea infantilă. În luna mai 2024 s-au înregistrat 3 decese sub 1 an, mai multe cu 3 faţă de luna precedentă şi respectiv faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.
Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -171 persoane în luna mai 2024 (-161 persoane în luna aprilie 2024 şi -138 persoane în luna mai 2023).
Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna mai 2024, s-au înregistrat 134 căsătorii, mai multe cu 78 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 7 faţă de luna mai 2023.
Divorţialitatea. În luna mai 2024 s-au înregistrat 35 de divorţuri, mai puţine cu 6 faţǎ de luna precedentǎ şi respectiv cu 11 faţă de luna mai 2023.
În luna martie 2024, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 31,2 milioane euro şi al importurilor CIF de 41,9 milioane euro, înregistrând un sold negativ de -10,7 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de (-3,4%) şi respectiv de (-29,7%) faţă de luna martie 2023, importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă de (+27,5%) şi respectiv de (+1,8%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.
În perioada 1.I-31.III.2024, în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (8,2%), metale comune şi articole din acestea (47,8%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (28,4%), materii textile şi articole din acestea (4,5%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (4,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (1,6%).
În perioada 1.I-31.III.2024, în structura importurilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni: produse vegetale (4,5%), metale comune şi articole din acestea (34,4%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (10,7%), materii textile şi articole din acestea (2,3%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (5,3%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (3,1%), mijloace de transport (6,4%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (21,8%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (5,2%).
În luna mai 2024 activitatea de turism s-a caracterizat prin scăderea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică, creşterea numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a caracterizat prin scăderea numărului de sosiri, a numărului de înnoptări şi a indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.
Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna mai 2024, a fost de 1225, mai mic cu 12,6% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 24,4% comparativ cu luna mai 2023.
Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 93,2% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.
Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna mai 2024, a fost de 2566, mai mare cu 33,1% comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 20,1% comparativ cu luna mai 2023.
Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 92,8% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.
Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna mai 2024, a fost de 19,2% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mare cu 4,3 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 12,0 puncte procentuale comparativ cu luna mai 2023.
În luna mai 2024, s-au eliberat 34 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai puţine cu 18 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 9 faţă de luna mai 2023.
Rata inflaţiei, a fost în luna mai 2024 de -0,11% faţă de luna precedentă şi de 5,12% faţă de luna mai 2023.
Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-31.05.2024 a fost de 0,5%, în scădere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,7%).
În luna mai 2024 faţă de luna precedentă, au scăzut preţurile mărfurilor alimentare (-0,02%), preţurile mărfurilor nealimentare (-0,37%) şi au crescut tarifele serviciilor (+0,38%).