Ședință de apreciere în linie a leului

Ședință de apreciere în linie a leului

Leul a reușit joi să se aprecieze în fața principalelor valute, profitând de nivelul redus al aversiunii față de risc.

Cursul euro a scăzut de la 4,9765 la 4,9756 lei, consecință a lărgirii culoarului de tranzacționare la 4,974 – 4,977 lei.

Trezoreria și-a propus să se împrumute în mai cu cel puțin 5,89 miliarde lei. Joia aceasta ea a atras 711 milioane lei cu scadența în aprilie 2025 la un randament mediu de 6,03%/an și 664 milioane lei, față de o valoare programată de 500 milioane lei, scadente în aprilie 2030 la un randament mediu anual de 6,59%.

Statul profită de lichiditatea în exces din piața monetară. Băncile preferă să obțină o dobândă de 6% la depozitele plasate la BNR, în loc să stimuleze creditarea populației și a economiei.

Totodată, Finanțele doresc să majoreze valoarea programului de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” (Programul MTN) de la 68 miliarde euro în prezent la 75 miliarde euro, pentru a nu limita posibilitatea de împrumut extern în 2024 și 2025.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,07% iar cel la 12 luni a revenit de la 6,08 la 6,07%.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0861 – 1,0896 dolari și a împins în jos media monedei americane de la 4,5960 la 4,5772 lei.

Cursul francului elvețian a coborât la 5,9773 lei iar cel al lirei sterline la 5,7994 lei.

Deprecierea monedei americane a fost compensată de creșterea metalului galben la 2.380,10 – 2.396,60 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a urcat la 351,0005 lei.

Mediile monedelor din regiune se întăreau față de cea unică, la 386,16 forinți/euro, respectiv 4,2617 zloți/euro.

Criptomonedele au profitat de deprecierea monedei americane. Bitcoin a crescut la 65.690 – 66.681 dolari iar ethereum la 2.970 – 3.043 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.