România, printre ţările cu cel mai semnificativ avans al economiei din UE

România, printre ţările cu cel mai semnificativ avans al economiei din UE

Ungaria, România şi Polonia au înregistrat, în primul trimestru din 2019, cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2018, arată a doua estimare publicată joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie agerpres.ro.

PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2018, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,5%. În trimestrul patru din 2018, expansiunea a fost similară în zona euro şi în UE.

Aproape ţările UE au raportat creşteri anuale în perioada ianuarie - martie 2019, iar cel mai semnificativ avans a fost în Ungaria (5,2%), România (5,1%), Polonia (4,7%) şi Estonia (4,6%). Singurul declin a fost raportat de Italia (minus 0,1%).

De asemenea, în primul trimestru din 2019 comparativ cu precedentele trei luni, zona euro a înregistrat o creştere de 0,4% şi UE de 0,5%, faţă de un avans în perioada octombrie - decembrie 2018 de 0,2% în zona euro şi de 0,3% în UE.

Cea mai semnificativă expansiune trimestrială din UE în perioada ianuarie - martie 2019 s-a înregistrat în Croaţia (1,8%), Ungaria şi Polonia (ambele cu 1,5%) şi România (1,3%). Singura scădere a PIB-ului în UE în primele trei luni din acest an a fost în Letonia, de 0,1%.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi cu 5,1% pe serie ajustată sezonier.

De asemenea, PIB-ul României a înregistrat în primul trimestru din 2019 o creştere de 1,3%, comparativ cu precedentele trei luni.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.