România a înregistrat o creştere economică de 4,2% după primele 9 luni ale anului

România a înregistrat o creştere economică de 4,2% după primele 9 luni ale anului

Creşterea economică înregistrată de România în primele nouă luni ale anului în curs a fost de 4,2%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017, iar faţă de trimestrul al doilea din 2018 Produsul Intern Brut în trimestrul III a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,9%, potrivit datelor "semnal" ale Institutului Naţional de Statistică, date miercuri publicităţii.

Raportat la acelaşi trimestru din 2017, PIB în trimestrul III din 2018 a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere la 4,5% estimările referitoare la creşterea economiei în acest an, de la 5,5% cât preconiza în luna iulie, în varianta intermediară de vară. Tot în scădere (cu 0,2 puncte procentuale) a revizuit şi estimarea pentru anul 2019, la 5,5%, de la 5,7%, cât prognoza în varianta anterioară. Pentru următorii trei ani, cifrele referitoare la avansul Produsului Intern Brut au rămas nemodificate la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022.

La rândul ei, Comisia Europeană (CE) a revizuit semnificativ în scădere estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară, potrivit previziunilor economice de toamnă publicate în urmă cu o săptămână de Executivul comunitar.

Pentru 2020, Executivul comunitar indică un avans de 3,6%.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit, în jos, la începutul lunii octombrie, estimările privind evoluţia economiei româneşti, atât în acest an cât şi anul viitor, ca urmare a moderării stimulentelor care au stat la baza creşterii robuste înregistrate în 2017, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Dacă în luna aprilie FMI estima că, în 2018, Malta şi România vor înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,7% şi, respectiv, 5,1%, în raportul publicat pe 9 octombrie FMI şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 4% în 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară, preconizând că în 2019 România urmează să înregistreze o creştere economică de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în aprilie.

Sursa www.agerpres.ro