Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 - mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 - mai 2020) este 2,8%", se spune în comunicat.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 este 100,56%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 - mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 - mai 2020) determinată pe baza IAPC este 2,3%.

Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.