Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna august, la 9,43%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna august, la 9,43%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna august a acestui an, la 9,43%, de la 9,44% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 11,88%, cele nealimentare cu 6,98%, iar serviciile cu 11,72%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri.

În august, comparativ cu iulie, rata inflaţiei a fost 0,54%.

"Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, este 9,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2022 - august 2023) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2021 - august 2022) este 13,2%", se arată într-un comunicat al INS.

Zahărul, energia termică şi detergenţii se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna august a acestui an, preţul zahărului a fost cu 30,20% mai mare comparativ cu august 2022, cel al margarinei a urcat cu 20,85%, în timp ce ouăle s-au scumpit cu 19,69%, peştele proaspăt cu 18,7%, peştele şi conservele din peşte cu 18,44%, iar berea cu 17,82%.

Preţul uleiului a scăzut, în ritm anual, cu 21,47%, uleiul, grăsimile şi slănina cu 17,45%, făina s-a ieftinit cu 12,25%, produsele de morărit cu 8,61%, iar mălaiul cu 3,43%.

Faţă de luna iulie a acestui an, cel mai mult s-au scumpit citricele şi alte fructe meridionale (plus 4,88%), carnea de bovine (plus 1,14%), conservele din fructe (0,99%), conservele şi alte produse din peşte (0,82%) şi preparatele din carne (0,7%).

Pe de altă parte, făina a fost mai ieftină cu 16,97% în august faţă de iulie 2023, produsele de morărit au avut un preţ mai mic cu 15,34%, mălaiul s-a ieftinit cu 13,16%, iar uleiul cu 7,7%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit energia termică, cu 23,82%, detergenţii, cu 22,17% şi articolele de igienă şi cosmetice, cu 17,96%.

În ultimul an, combustibilii s-au ieftinit cu 2,86%, iar energia electrică a consemnat un minus de 2,78%.

Faţă de luna precedentă, în august, medicamentele au costat mai mult cu 20,78%, iar articolele medicale au consemnat un plus de 15,49%.

Potrivit datelor INS, energia electrică a fost mai ieftină cu 1,52%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele în transportul aerian - plus 19,12%, în sectorul apă, canal, salubritate - plus 19,11% şi igienă şi cosmetică ( plus 17,15%).

În august, faţă de iulie, scumpiri au fost consemnate în ceea ce priveşte serviciile de transport aerian, 1,99%, reparaţii auto, electronice şi lucrări foto, cu 1,44% şi confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte, 0,90%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în urcare la 7,5%, de la 7,1%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.