Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Indicele preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 99,89%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 - mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 - mai 2023) a fost 7,6%", se arată în comunicatul INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost 5,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 - mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 - mai 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.