Leul și dobânzile s-au stabilizat

Leul și dobânzile s-au stabilizat

După mai multe ședințe consecutive de creștere, dobânzile interbancare s-au menținut la valorile stabilite miercuri.

Dealerii bancari anticipează pentru finalul anului atingerea pragului de 3% de către indicele ROBOR la trei, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019. Acesta a stagnat joi la 2,97%, depășind astfel nivelul de 2,50% la care se pot împrumuta băncile comerciale de la BNR. Pentru jumătatea anului viitor prognoza pentru indicele la trei luni este de 3,75%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,11% iar indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, la 3,18%.

Leul a avut o nouă ședință stabilă față de euro. Transferurile se realizau în același culoar conturat încă din septembrie, 4,947 – 4,951 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,9488 lei.

Trebuie semnalat faptul că euro crește după anunțarea mediei de către BNR, evoluție reflectată de creșterea de miercuri la 4,9505 a cotațiilor calculate de BCE.

Aversiunea față de risc s-a redus simțitor, odată cu micșorarea temerilor legate de efectele variantei Omicron a Covid-19.

Moneda americană, considerată drept „un refugiu”, a suferit deprecieri, chiar dacă publicarea indicatorului Conference Board a arătat o ameliorare a încrederii consumatorilor din Statele Unite, ceea ce semnifică o accelerare a consumului.

Euro s-a apreciat la 1,1310 – 1,1342 dolari iar cursul monedei americane a coborât de la 4,3815 la 4,3677 lei.

Media francului elvețian s-a apreciat la 4,7496 lei iar lira sterlină la 4,8621 lei, evoluție la care a contribuit aceeași stimulare a apetitului pentru risc.

Prețul gramului de aur a urcat de la 252,2519 la 253,5698 lei. Evoluția s-a datorat creșterii cererii de metal galben, investitorii dorind să se protejeze înainte de finalul anului, ceea ce a făcut ca uncia să urce la 1.804 – 1.808 dolari.

Mediile monedelor din regiune s-au depreciat la 369,52 forinți/euro, respectiv 4,6359 zloți/euro.

Bitcoin scădea joi la 48.070 – 48.860 dolari iar ether aluneca la 3.900 – 4.000 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.