Leul rezistă la presiuni

Leul rezistă la presiuni

Evoluția cursului euro/leu din perioada analizată a fost stabilă, în condițiile în care moneda națională a devenit mai atractivă pentru investiții odată cu majorarea dobânzii de politică monetară, dar și a intervențiilor punctuale ale băncii centrale.

La sfârșitul perioadei media euro a fost stabilită la 4,9481 lei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,945 – 4,951 lei.

Presiunea pe leu se va diminua, după ce agenţia Moody’s a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/P-3 şi a îmbunãtãţit perspectiva din negativã în stabilã. La rândul ei, agenţia Standard&Poor's a menținut ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în monedã localã şi valutã, precum şi perspectiva stabilã.

Moneda unică a scăzut miercuri până la 1,1524 dolari, minim al ultimelor 15 luni, pentru ca la sfârșitul perioadei să fluctueze între 1,1571 și 1,1607 dolari. Media dolarului a fluctuat între 4,2627 și 4,2830 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,2724 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,6305 la 4,6125 lei, în timp cel al a crescut de la 5,8252 la 5,8686 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 241,4471 la 246,1068 lei, dar a încheiat perioada la 241,9692 lei. Evoluția s-a datorat mișcărilor înregistrate de uncie. Aceasta a atins joi pragul de 1.800 dolari, dar a scăzut la sfârșitul intervalului la 1.760 – 1.769 dolari.

Nivelul lichidității din piața monetară se menține ridicat. Motiv pentru BNR de a atrage depozite de la băncile comerciale, după o pauză de trei săptămâni. Operațiunea face parte din politica băncii centrale de a stimula creșterea dobânzilor, cu scopul de a încetini majorarea inflației și de a proteja leul. Motiv pentru dealerii bancari să anticipeze o nouă majorare a dobânzii cheie la ultima ședință a CA al BNR din acest an, care se va desfășura în noiembrie.

La sfârșitul perioadei, BNR a atras depozite în valoare de 1 miliard de lei, cu scadența la o săptămână, la o dobândă de 1,50%/an, egală cu cea de politică monetară.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,20%, nou maxim al acestui an, față de 1,6% la începutul lui septembrie.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 2,31 la 2,33% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, de la 2,40 la 2,41%.

În cazul celor care achită credite care au fost contractate înainte de primăvara lui 2019 când a apărut indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC)

aceste evoluții echivalează cu o creștere consistentă a ratelor pe care le vor achita.

În prezent, IRRC se situează la 1,08%/an însă, așa cum se arată în minuta ultimei ședințe a CA al BNR se arată că „în primele trei luni din anul următor (2022, n.red.), indicele va cunoaște probabil, în premieră, o majorare”.

Publicarea de către Securities and Exchange Commission a prospectului de înregistrare a primului fond bazat pe bitcoin „ProShares Bitcoin Strategy ETF”, a stimulat evoluția bitcoin, care a crescut vinerea trecută la 62.875 dolari, maximul ultimelor opt luni.

Începutul acestei săptămâni a adus însă o scădere a bitcoin la 60.690 – 62.620 dolari. O depreciere mai mare a cunoscut-o ether, care de la aproape 4.000 dolari, a alunecat luni la 3.710 – 3.890 dolari.

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.