INS / În septembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,1% comparativ cu septembrie 2017

INS / În septembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,1% comparativ cu septembrie 2017

În luna septembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4482 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna august 2018.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2688 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 19 lei     (+0,7%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (6465 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1567 lei).

 

Septembrie 2018 comparativ cu Septembrie 2017

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,1%.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum       

  • Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 107,7%.
  • Indicele câştigului salarial real a fost de 100,2% pentru luna septembrie 2018 faţă de luna precedentă.
  • Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 192,1%, cu 0,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2018.

acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.


Septembrie 2018 comparativ cu August 2018

În luna septembrie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2018, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 21,1% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 5,0% şi 10,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi extractive, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi de editare, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii;
  • între 2,5% şi 4,5% în fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, cercetare-dezvoltare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august 2018 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 5,0% în fabricarea altor mijloace de transport, respectiv cu 4,2% în telecomunicaţii;
  • între 2,0% şi 4,0% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), industria metalurgică, transporturi pe apă, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, extracţia minereurilor metalifere, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport.
  • între 1,0% şi 2,0% în repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,3% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în sănătate şi asistenţă socială (+0,2%), respectiv în administraţie publică (+0,1%). 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.