INS: În 2017, România a avut o creştere economică de 7%

Economia România a consemnat un avans de 7% în anul 2017 comparativ cu anul precedent, iar în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de perioada similară din 2016, avansul Produsului Intern brut a încetinit la 6,9% (serie brută) de la 8,8% în T3, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri. Faţă de trimestrul III din 2017, în ultimele trei luni ale anului economia României a crescut cu 0,6%.

"În anul 2017, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu anul 2016, cu 7,0%. Produsul intern brut în trimestrul IV 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul III 2017. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,9% pe seria brută şi de 7,0% pe seria ajustată sezonier", se precizează în comunicatul INS.

Banca Mondială a anunţat, recent, că se aşteaptă ca România să raporteze pentru 2017 o creştere a PIB de 6,4%, faţă de 4,4%, previzionată în iunie.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2017, în raportul "World Economic Outlook", publicat pe 10 octombrie.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.