Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 2,13% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 2,13% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 2,13% pe an, de la 2,11% cât a fost marţi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La debutul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 3,19%. Pe data de 4 ianuarie 2021, indicele ROBOR la 3 luni era de 2,01%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 2,25%, de la 2,21% pe an cu o zi în urmă, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,31% pe an, de la 2,28% cât a fost marţi.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,08% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2021, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,25%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.