Euro stagnează la 4,92 lei

Euro stagnează la 4,92 lei

Începutul de săptămână a fost pozitiv pentru leu care s-a apreciat față de principalele valute, profitând de nivelul redus al aversiunii față de risc, după apariția informației că autoritățile de la Beijing sunt pregătite să diminueze asprimea politicii „zero Covid”.

Cursul euro a scăzut lunea aceasta de la 4,9297 la 4,9207 lei, în timp ce transferurile din piață se efectuau în culoarul 4,92 – 4,928 lei. La începutul perioadei media a fost stabilită la 4,9266 lei.

O analiză BT Research prognozează „perspectiva continuării tendinței de apreciere graduală pentru cursul mediu anual euro/leu, spre niveluri de 4,94 în 2022, 5,02 în 2023, respectiv 5,06 în 2024”. În schimb, analiștii BCR estimează pentru finalul anului viitor un curs de 5,10 lei/euro, considerând că „principalele presiuni de depreciere a leului provin dinspre deficitul de cont curent mare care s-ar putea ajusta marginal în 2023 dacă preţurile energetice de import vor fi mai scăzute”

Indicii ROBOR au o tendință descendentă, apropiindu-se tot mai mult de dobânda de facilitate de creditare a BNR (rata lombard) care a fost stabilită luna trecută la 7,75% iar cea de politică monetară la 6,75%/an.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut lunea aceasta la 7,78%, față de 7,71% în data de 27 iulie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât 7,96%, minim al ultimelor patru luni, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, la 8,22%.

Analiștii BT Research prognozează „că banca centrală ar putea continua ciclul de normalizare a ratei de dobândă de referință la următoarea ședință de politică monetară (în luna ianuarie), printr-o majorare cu 25 puncte bază la 7,00%”. Încetinirea economiei locale, sub impactul evoluției celei din zona euro, și tendința de scădere a inflației „indică o probabilitate ridicată ca BNR să reducă rata de dobândă de referință spre 5,50% la final de 2023, respectiv 5,00% la sfârșitul anului 2024”.

Euro a crescut la sfârșitul perioadei la 1,0520 – 1,0585 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă la 4,6726 lei, față de 1,034 – 1,393 dolari, în urmă cu o săptămână. La aprecierea ei au contribuit scăderea inflației din zona euro în noiembrie, după 17 luni de majorare, la 10% dar și creșterea indicelui Sentix, care măsoară încrederea investitorilor din regiune, de la -30,9 puncte în noiembrie la -21,0 puncte în decembrie.

Slăbiciunea arătată de dolar s-a accentuat după ce Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a afirmat că instituția poate tempera creșterea dobânzii de politică monetară la un pas lunar de 0,5%, după patru majorări consecutive de 0,75%.

Deprecierea monedei elvețiene la 0,985 – 0,99 franci/euro a coborât lunea aceasta cursul de la 5,5142 la 4,9903 lei. Media lirei sterline a scăzut de la 5,7419 la 5,7178 lei.

Prețul gramului de aur a coborât la 269,7555 lei, efect al deprecierii monedei americane chiar dacă metalul galben a crescut la 1.794 – 1.809 dolari/uncie.

Piața criptomonedelor a cunoscut creșteri în ultimele zile, însă analiștii anticipează revenirea pe scădere, cu bitcoin coborând chiar până la 10.000 dolari. Lunea aceasta, bitcoin se tranzacționa în culoarul 17.085 – 17.415 dolari iar ether fluctua între 1.277 și 1.304 dolari.

Analiza cuprinde perioada 28 noiembrie – 5 decembrie

Text pus la dispozi’ie de dl Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.