Euro a stagnat joi

Euro a stagnat joi

Raportul euro/leu a avut o evoluție calmă, după ce BNR a menținut miercuri dobânda sa de politică monetară la 1,25%/an decizie care are scopul protejării celor care s-au împrumutat în lei dar și de a stimula creditarea economiei.

Cursul euro a fost stabilit la 4,9265 lei, valoare apropiată de cea de miercuri care a fost de 4,9263 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,924 – 4,93 lei.

În comunicatul de presă care a urmat deciziei se arată că „BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu”.

INS a anunțat joi dimineață că prețurile de consum au crescut în aprilie cu 0,5% față de martie, astfel că inflația din primele patru luni a urcat la 2,6% iar cea an/an se ridică la 3,2%.

În Statele Unite, conform datelor publicate de Departamentul pentru Comerţ, prețurile s-au majorat an/an în aprilie cu 4,2%. Creșterea a stimulat plasamentele în monedă americană, investitorii anticipând o posibilă majorare mai rapidă de către Rezerva Federală a dobânzii sale cheie care este în prezent de 0 – 0,25%.

Euro a scăzut joi la 1,2051 – 1,2108 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,0599 la 4,0823 lei.

Media monedei elvețiene a crescut de la 4,4905 la 4,4948 lei iar cursul lirei sterline a scăzut de la 5,7396 la 5,7278 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 239,3755 la 237,9383 lei. Evoluția a fost provocată de faptul că uncia de aur s-a depreciat la 1.810 – 1.822 dolari consecință a aprecierii monedei americane.

După decizia de miercuri a BNR de a menține dobânda sa de politică monetară la 1,25%/an, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,54%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 1,66 la 1,65%. Indicele la 12 luni a revenit de la 1,74 la 1,75%, valoare stabilită la jumătatea lunii trecute.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze. Media celei poloneze a scăzut de la 4,5453 la 4,5447 zloți/euro iar a celei maghiare de la 357,81 la 356,91 forinți/euro.

Anunțul dat miercuri pe Twitter de Elon Musk, fondatorul Tesla, conform căruia producătorul de automobile electrice nu va mai accepta plăţi în bitcoin, a provocat scăderea bruscă a bitcoin, care fluctua joi în culoarul 46.300 – 51.400 dolari. Explicația deciziei se datorează temerilor că minerii de bitcoin utilizează energie din combustibili fosili.

Evoluția ether a fost influențată la rândul ei. După ce a atins miercuri un nou record de aproape 4.366 dolari, moneda digitală a scăzut până la 3.555 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu