BNR | Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,710 miliarde de euro, în primele patru luni din 2021, în creştere cu 107,12%

BNR | Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,710 miliarde de euro, în primele patru luni din 2021, în creştere cu 107,12%

În perioada ianuarie - aprilie 2021, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4 710 milioane euro, comparativ cu 2 274 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 966 milioane euro, balanța veniturilor secundare și cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 295 milioane euro, respectiv cu 108 milioane euro, iar balanța veniturilor primare și-a transformat excedentul în deficit.

În perioada ianuarie - aprilie 2021, datoria externă totală a crescut cu 1 048 milioane euro.

În structură:

- datoria externă pe termen lung a însumat 92 334 milioane euro la 30 aprilie 2021 (72,7 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5 la sută față de 31 decembrie 2020;

- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2021 nivelul de 34 641 milioane euro (27,3 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,7 la sută față de 31 decembrie 2020.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,4 la sută în perioada ianuarie - aprilie 2021, comparativ cu 20,1 la sută în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 aprilie 2021 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2021 a fost de 86,8 la sută, comparativ cu 90,7 la sută la 31 decembrie 2020.

Sursa www.bnr.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.