ANALIZĂ | Creșterea PIB-ului nu a echivalat cu aprecierea leului

ANALIZĂ | Creșterea PIB-ului nu a echivalat cu aprecierea leului

Leul nu a preluat marți trendul pozitiv al monedelor din regiune, evoluție stimulată de reducerea aversiunii față de risc.

Cursul euro a urcat de la 4,9256 la 4,9268 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau între 4,923 și 4,93 lei. Minimul zilei a fost atins după publicarea datelor referitoare la PIB-ul României. Scăderea a fost de mică durată, după care menținerea unei cereri comerciale ridicate, a împins euro spre 4,93 lei.

Deprecierea leului este în contrast cu evoluția economiei locale care a crescut în primul trimestru cu 2,8% față de ultimele trei luni din 2020. În opinia analiștilor aceste date ar putea face ca la sfârșitul anului să fie depășit pragul de 7%, valoare care s-ar putea apropia de cei 9% prognozați de analiștii băncii americane Goldman Sachs.

Piețele au început să se obișnuiască cu ideea că în ciuda inflamării în aprilie inflației din Statele Unite, Rezerva Federală americană își va menține politica actuală: dobânzi mici, aproape de 0%, și programe generoase de cumpărare a activelor.

Euro a crescut la 1,2152 – 1,2224 dolari, maxim care nu a mai fost atins din 25 februarie, astfel că media monedei americane a alunecat de la 4,0527 la 4,0326 lei.

Cursul monedei elvețiene a scăzut de la 4,4985 la 4,4926 lei.

Lira sterlină a profitat de datele pozitive venite din piața muncii britanice și a urcat la 1,1618 – 1,1652 euro iar cursul ei a crescut de la 5,7139 la 5,7268 lei.

Deprecierea monedei americane față de principalele valute a provocat creșterea unciei pe piețele specializate la 1.867 – 1.871 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să urce de la 240,8982 la 242,2201 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a continuat să stagneze la 1,54%, nivel stabilit la începutul săptămânii trecute. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,65 la 1,66% iar cel la 12 luni se menținea la 1,75%.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze față de euro. Media celei poloneze s-a întărit de la 4,5298 la 4,5272 zloți/euro iar a celei maghiare de la 352,47 la 350,99 forinți/euro.

La începutul săptămânii, bitcoin a scăzut în jurul valorii de 42.200 dolari, minim al ultimelor trei luni și jumătate. Marți, moneda digitală fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex între 43.200 și 45.800 dolari.

La rândul său, ether recupera o parte din pierderi și se tranzacționa în culoarul 3.200 – 3.600 dolari, după ce s-a apropiat săptămâna trecută de 4.700 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.