Alegerile din decembrie au limitat aprecierea leului

Alegerile din decembrie au limitat aprecierea leului

Deciziile luate de agențiile Moody´s și Fitch de a nu modifica ratingurile României înainte de alegerile parlamentare, cât și câștigarea de către Joe Biden a funcției de președinte al Statelor Unite au păstrat cursul euro într-un culoar foarte îngust.

Leul a câștigat în prima ședință din noiembrie un ban în fața euro, până la 4,8643 lei, iar în perioada analizată cursul s-a mișcat în culoarul 4,8657 – 4,8575 lei.

Luni, media a fost stabilită la 4,8674 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat în cea mai mare parte a ei în culoarul 4,864 – 4,868 lei. Înainte de închiderea pieței locale, moneda unică s-a apreciat la 1,1921 dolari moment care a coincis cu o scădere a cotațiilor până la 4,859 lei, minime al ultimelor două luni.

Capacitatea de apreciere a monedei naționale este limitată, investitorii fiind prudenți înainte cu o lună de alegerile parlamente, al căror rezultat este incert, în condițiile în care România a intrat într-o „Mică Închidere”.

În schimb, mediile altor monede din regiune s-au apreciat semnificativ, profitând de reducerea aversiunii față de risc. Cea poloneză s-a întărit de la 4,6330 la 4,4870 zloți/euro iar cea maghiară de la 369,03 la 358,02 forinți/euro.

Analiștii cred că destinele economiei vor fi controlate de către Rezerva Federală americană, până la investirea celui de-al 46-lea președinte la sfârșitul lunii ianuarie. Ei anticipează că piața va fi inundată cu un nou val de lichidități de către Fed, cu scopul de a sprijini economia SUA ceea ce ar putea face ca moneda americană să scadă spre 1,25 dolari/euro, evoluție care va fi benefică pentru exportatorii de peste Ocean.

Euro s-a apreciat rapid de la 1,1624, la începutul perioadei, la 1,1865 – 1,1921 dolari, la finalul ei, după care marcările de profit au coborât cotațiile la 1,1816 dolari.

La noi, cursul monedei americane a scăzut de la 4,1695 la 4,0987 lei.

Moneda elvețiană s-a mișcat în culoarul 1,067 – 1,072 franci/euro, cu media fluctuând între 4,5417 și 4,5582 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,5543 lei.

Cursul lirei sterline a crescut miercuri la 5,4071 lei dar a scăzut la sfârșitul intervalului la 5,3867 lei.

Prețul gramului de aur a crescut în perioada analizată, în ciuda deprecierii monedei americane, de la 252,9346 la 258,0763 lei. Evoluția s-a datorat majorării cererii de metal galben, investitorii dorind să se protejeze față de situația încordată din piețe. Luni, uncia a urcat la 1.954 – 1.965 dolari, față de 1.880 – 1.890 dolari la începutul perioadei analizate. Reamintim că gramul de aur a atins un record istoric de 260,8073 lei în 3 august.

În perioada analizată, dobânzile interbancare au avut o evoluție descendentă în condițiile în care cererea de lei s-a redus, atât cea comercială cât și cea „speculativă”.

La sfârșitul intervalului, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât luni de la 2,11 la 2,10%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,16 la 2,15% iar cel la 12 luni a stagnat la 2,16%.

Bitcoin a crescut la finalul săptămânii trecute la aproape 16.000 dolari, valoare care a fost atinsă ultima dată la sfârșitul lui 2017, după care a coborât pe platformele specializate spre 14.600 - 15.800 dolari.

Analiza cuprinde perioada 3 – 9 noiembrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.