Peste 37 milioane euro din PNDR 2020 prin AFIR de la sfârşitul lunii iulie pentru grupurile de producători şi asigurarea producţiei agricole

Peste 37 milioane euro din PNDR 2020 prin AFIR de la sfârşitul lunii iulie pentru grupurile de producători şi asigurarea producţiei agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea, la sfârşitul lunii iulie, a primelor sesiuni din acest an finanţate din fonduri europene nerambursabile, disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Astfel, pentru submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor sesiunea se desfăşoară în perioada 28 iulie - 31 octombrie 2021, iar pentru submăsura 9.1 "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol", sesiunea se va desfăşura în perioada 29 iulie - 29 octombrie 2021.

Alocarea financiară disponibilă pentru submăsura 17.1 pentru sesiunea din acest an este de 31,2 milioane de euro. Depunerea cererilor de finanţare pentru sectorul vegetal - cultura de toamnă 2020, cultura de primăvară 2021 şi sectorul zootehnic (pentru poliţele de asigurare încheiate în anul 2021) se realizează continuu, până la epuizarea fondurilor.

Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, iar beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Depunerea cererilor de finanţare la AFIR se face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 28 iulie 2021, ora 09:00.

Pentru submăsura 9.1 "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol", fondurile disponibile pentru finanţarea proiectelor din această sesiune se ridică la 6,7 milioane euro.

Pot obţine finanţare prin submăsura 9.1 Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare . Sunt eligibile de asemenea şi grupurile de producători care au obţinut recunoaştere atât pentru produse şi/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât şi pentru produse şi/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se va acorda pe baza valorii producţiei comercializate (VPC) aferente produselor/ grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.

Depunerea Cererilor de finanţare pentru submăsura 9.1 - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând din data de 29 iulie 2021, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 29 octombrie 2021, ora 16:00.

Pragul minim de selecţie al proiectelor pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol este de 10 puncte.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.