Perioada de valorificare a producției din Programul Tomata și termenul de depunere a documentelor au fost prelungite

Perioada de valorificare a producției din Programul Tomata și termenul de depunere a documentelor au fost prelungite

În Ședința de Guvern din 8 iunie 2022, a fost aprobată prin HG, prelungirea perioadei de valorificare a producțiilor realizate prin „Programul Tomata”. Astfel, noul termen este 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut inițial.

De asemenea, prin acest act normativ se modifică și termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producție, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, față de 30 iunie, cum era stabilit inițial.

„Temperaturile scăzute din primăvară au creat o serie de dificultăți legumicultorilor înscriși în Programul Tomata. Plantele și-au încetinit dezvoltarea, iar fermierii au fost nevoiți să investească mai mult în sistemele de încălzire, în condițiile unor costuri ridicate pentru energia electrică și gazele naturale. În urma dialogului cu fermierii, am luat decizia să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spații protejate, precum și perioada în care aceștia vor depune documentele justificative pentru primirea sprijinului”, a declarat ministrul Adrian Ionut Chesnoiu.

Direcțiile județene pentru agricultură vor centraliza documentele justificative pentru virarea sumelor destinate acestei forme de sprijin și vor transmite datele către MADR până la data de 15 septembrie 2022, față de 15 iulie 2022 inclusiv, cum era prevăzut inițial.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.