Măsuri de susținere financiară pentru legumicultori aprobate de Guvern

Măsuri de susținere financiară pentru legumicultori aprobate de Guvern

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că au fost aprobate în Ședința de Guvern din data de 2 februarie 2022 două acte normative ce instituie o serie de măsuri de susținere financiară a legumicultorilor, pentru anul 2022:

Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate și

Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”.

În ceea ce privește Programul ”Tomata” și de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, acesta are alocat un buget de 225 milioane de lei. Programul este împărțit în două cicluri de producție, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului este de 4000 euro/beneficiar pentru producțiile de tomate valorificate în perioada:

1 martie – 10 iunie (pentru ciclul I)

15 octombrie – 9 decembrie (pentru ciclul II)

Referitor la producțiile minime necesare, acestea trebuie să fie de 3000 kg/1000mp.

Pentru restul legumelor cultivate în ciclul II de producție, respectiv ardei gras și/sau lung (kapia), castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde valoarea sprijinului este de 1000 euro/beneficiar. Aceasta se acordă pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie - 9 decembrie, minimul necesar pentru 1000 mp fiind de:

castraveți - 4.000 kg

ardei gras și / sau lung – kapia - 2.000 kg

fasole păstăi - 1.500 kg

spanac - 1.000 kg

salată - 10.000 plante

ceapă verde - 100.000 bulbi

Programul de susținere a usturoiului are alocat în 2022 un buget de 22,2 milioane de lei, iar valoarea sprijinului este de 3000 euro/cultura/ha/beneficiar și se acordă pentru producțiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie. Producția minimă necesară trebuie să fie de 3 kilograme de usturoi/10 mp.

Ca pași în implementarea celor două programe menționăm:

Depunerea actelor necesare la Direcția Agricolă Județeană (DAJ)

Verificarea suprafețelor cultivate de fermieri de către echipele mixte ale DAJ și APIA

Analizarea conținutul de reziduuri de pesticide de către Autoritatea Națională Fitosanitară

Evaluarea producției de legume înainte de recoltare de către DAJ

Stabilirea și virarea sumelor pentru fiecare beneficiar.

Toate criteriile pe care trebuie să le îndeplinească legumicultorii, precum și valoarea maximă a ajutorului de minimis per beneficiar, se vor regăsi în actul normativ ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Sursa text şi foto www.madr.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.