Având în vedere informaţiile eronate lansate în spaţiul public prin care se induce ideea că "fermierii riscă să piardă subvenţiile de la APIA fiindcă nu ştiu să folosească internetul şi nu deţin telefoane performante", Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură face precizări cu privire la acţiunea de monitoring la care se face referire în articolele apărute, astfel:
Începând cu anul de cerere 2023, APIA are obligaţia să instituie un sistem de monitorizare (checks by monitoring) a suprafeţelor aşa cum prevede Regulamentul de punere în aplicare nr. 1173/2022 de stabilire a normelor de aplicare ale Regulamentului (UE) nr. 2116/2021 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control din cadrul noii Politici Agricole Comune (2023-2027).
Gestionarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024, în vederea acordării plăţilor directe cât şi a plăţilor pentru măsurile de dezvoltare rurală în cadrul noii Politici Agricole Comune, presupune respectarea Regulamentelor care stau la baza punerii în aplicare a Sistemului Integrat şi include întregul flux de lucru, începând cu primirea cererilor, procesarea lor, prelucrarea datelor, realizarea de controale prin monitorizare, controalelor administrative şi pe teren, până la efectuarea plăţilor, atât în avans cât şi a plăţilor regulare.
În ce priveşte instituirea controlului prin monitorizare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are trei obiective principale:
1. Detectarea din timp a condiţiilor de eligibilitate neîndeplinite aferente cererilor de sprijin;
2. Informarea fermierilor de condiţiile de eligibilitate neîndeplinite, de prezenţa unor suprafeţe neeligibile, de folosirea neeligibilă a terenului sau modificarea categoriei de folosinţă agricolă;
3. Posibilitatea modificării de către fermieri a cererilor de sprijin în vederea prevenirii şi nu a aplicării de sancţiuni.
Astfel, se clarifică neconformităţile identificate, cum ar fi prezenţa unei/unor alte culturi, prezenţa unor suprafeţe neeligibile, modificarea categoriei suprafeţei agricole, prezenţa unei utilizări neeligibile a terenurilor etc.
Ţinând cont de articolul 7 din Regulamentul 1173/2022, în conformitate cu prevederile art. 11 din Ordinul nr. 125/2024, cererile de ajutor pot fi modificate sau retrase total sau parţial, fără penalităţi, de către fermieri, în cazul intervenţiilor care fac obiectul sistemului de monitorizare a suprafeţelor, până la data de 20 septembrie 2024.
Prin acţiunile de clarificare, APIA doreşte eliminarea tuturor discrepanţelor/ neconformităţilor până la finalul perioadei de control, respectiv 11 octombrie 2024, astfel încât la data de 15 octombrie 2024 să poată face plăţile în avans aşteptate de toţi fermierii, fără a exista nicio suspiciune de fraudare a fondurilor europene.
În Anexă vă prezentăm informaţii suplimentare cu privire la controlul prin monitorizare desfăşurat de APIA în această perioadă.
APIA asigură toţi fermierii de sprijin, implicare şi ataşament!
ANEXĂ
Art. 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1173/2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2116/2021 al Parlamentului European şi al Consiliului instituie Sistemul de monitorizare a suprafeţelor agricole, care are ca
- Scop verificarea condiţiilor de eligibilitate în vederea gestionării corespunzătoare a cererilor de sprijin depuse de fermieri
* Pentru toate intervenţiile legate de suprafaţă finanţate din FEGA
* Pentru anumite intervenţii legate de suprafaţă finanţate din FEADR
prin utilizarea datelor furnizate de sateliţii Sentinel din cadrul programului Copernicus.
Prin urmare monitorizarea este o procedură de observare, de urmărire şi de evaluare regulată şi sistematică a tuturor criteriilor de eligibilitate, angajamentelor sau altor obligaţii care pot fi monitorizate cu ajutorul datelor obţinute de la sateliţii Sentinel ai programului Copernicus sau al altor date cu valoare cel puţin echivalentă, în decursul unei perioade de timp care să permită, atunci când este necesar, activităţi de urmărire adecvate pentru a se ajunge la o concluzie cu privire la eligibilitatea ajutorului sau a sprijinului solicitat.
Procesarea automatizată a seriilor cronologice de date de-a lungul perioadei de vegetaţie face posibilă identificarea culturilor şi monitorizarea anumitor practici agricole desfăşurate pe parcelele declarate de fermieri în cererile de sprijin. Astfel, controalele prin monitorizare combină datele obţinute la fiecare cinci zile de la sateliţii Sentinel cu informaţiile prezentate de fermieri în cererile de sprijin, iar prin intermediul învăţării automate se obţin informaţii privind tipurile de culturi şi activitatea agricolă de pe toate parcelele declarate pentru fiecare schemă de ajutor şi pe baza cărora se vor evalua parcelele agricole utilizând un sistem de semaforizare.
În fapt sistemul de monitorizare a suprafeţelor certifică condiţiile de eligibilitate ale suprafeţelor monitorizate utilizând date satelitare obţinute cu ajutorul sateliţilor Sentinel din cadrul programului Copernicus sau alte date cu o valoare cel puţin echivalentă.
Rezultatele controlului prin monitorizare sunt evaluate de către prestatorul serviciilor într-un sistem de tip semafor care generează informaţiile minime necesare pentru a accepta/respinge conformitatea/neconformitatea parcelelor agricole declarate de fermieri (verde: acceptat, roşu: respins).
Parcelele în cazul cărora rezultatul algoritmului nu corespunde declaraţiei fermierului sunt marcate cu un steguleţ roşu şi fac obiectul unei acţiunii follow-up de clarificare cu fermierul a neconformităţilor identificate.
Fluxul de lucru al controlului prin monitorizare presupune efectuarea mai multor interpretări (iteraţii) urmate de acţiuni follow-up de clarificare cu fermierul a codurilor de neconformitate respectiv parcele codificate cu semaforizare roşie. Astfel, în perioada 13-30 august 2024 are loc acţiunea follow-up de clarificare cu fermierul a neconformităţilor identificate ca urmare a controlului prin monitorizare aferent primei interpretări.
Ca urmare a solicitărilor de clarificare primite, fermierii se prezintă la acţiunea de follow-up, în locaţia şi la termenul stabilit, unde li se vor aduce la cunoştinţă neconformităţile constatate în cadrul controlului prin monitorizare. Fermierii, prin clarificările aduse, au posibilitatea să efectueze modificări ale culturilor şi/sau a suprafeţelor declarate, adăugarea unei subculturi la parcela existentă sau modificări de amplasament ale parcelelor agricole.
În cadrul întâlnirilor cu fermierii în acţiunea de follow-up, pentru a prezenta în mod obiectiv rezultatele controlului prin monitorizare, funcţionarii APIA utilizează aplicaţia geospaţială IPA-online, astfel încât să fie vizibile imaginile satelitare Sentinel captate în perioada aprilie-mai 2024 dar şi rezultatele controlului.
În conformitate cu prevederile art.11 din Regulamentul (UE) nr.1173/2022, în stabilirea conformităţii şi eligibilităţii parcelelor agricole, pot fi utilizate şi alte date cu o valoare cel puţin echivalentă ca dovezi verificabile respectiv fotografii cu identificare geografică (fotografii digitale cu informaţii spaţiale, temporale şi/sau textuale suplimentare) cât şi Procesele-verbale de constatare a pagubelor produse de secetă pedologică (procese-verbale de calamitate a culturilor agricole).