Agroinfo | Fonduri europene în valoare de 391,4 milioane euro pentru instrumente de gestionare a riscurilor din agricultură

Agroinfo | Fonduri europene în valoare de 391,4 milioane euro pentru instrumente de gestionare a riscurilor din agricultură

Fenomenele meteorologice extreme din ultima perioadă afectează din ce în ce mai mult producătorii agricoli, determinând pierderi de recoltă, cu impact major asupra eficienței economice a fermelor și a securității alimentare.

Astfel, în anul 2022 fenomenul de secetă extremă a afectat peste un milion de hectare, conducând la pierderi însemnate de producție și determinând un efort bugetar de peste 365 milioane lei, necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri numai pentru culturile înființate în toamna anului 2021.

Aceste fenomene au devenit în ultima perioadă tot mai problematice, astfel încât se impune crearea unui mecanism care să permită fermierilor predictibilitate în recuperarea cheltuielilor efectuate în cazul culturilor calamitate. Necesitatea mecanismului a fost determinată și de faptul că valoarea despăgubirilor cuvenite fermierilor care s-au confruntat cu aceste fenomene nu poate fi prognozată și prevăzută în bugetul de stat.

Ca urmare, MADR a prevăzut în PNS 2023-2027 două forme de sprijin în sumă totală de 391,4 milioane euro, astfel:

24,1 milioane euro, sprijin acordat fermierilor pentru acoperirea unui procent din primele de asigurare a culturilor

367,3 milioane euro, sprijin acordat fermierilor afectați de pierderile de producție, ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile, constituit din:

Un procent de 3% pe fiecare an din plățile directe cuvenite în perioada 2023-2027 de până la 293,5 milioane euro

Contribuția din FEADR în sumă de 62,4 milioane euro

Contribuția de la bugetul național în sumă de 11,5 milioane euro.

Această formă de sprijin vizează implementarea măsurii ”Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole” din cadrul PNS și degrevarea bugetului de stat de viitoare obligații financiare către fermieri, rezultate în cazul apariției fenomenelor de calamitare a culturilor agricole.

”În acest scop, am emis un ORDIN de ministru pentru constituirea grupului tehnic de lucru care va pune bazele funcționării acestui mecanism de gestionare a riscurilor din agricultură. Prin această intervenție avem în vedere susținerea unor venituri sigure ale fermierilor și reziliența sectorului agricol, pentru a crește securitatea alimentară pe termen lung, asigurând în același timp sustenabilitatea economică a producției agricole”, a afirmat Petre DAEA.

Pentru elaborarea cadrului normativ de implementare, în perioada următoare vor avea loc la nivelul MADR consultări cu asociațiile de fermieri.

agroinfo

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.