În ședința de Guvern din 21 iunie 2024 a fost aprobată Ordonanța de urgență pentru modificarea OUG nr.7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă.
În data de 2 mai 2024, Comisia Europeană a adoptat modificarea Cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, prin care prelungește până la data de 31 decembrie 2024 posibilitatea statelor membre de a acorda ajutoare de stat sub forma granturilor suportate de la bugetul național pentru beneficiarii din sectorul producției agricole primare.
Astfel, prin prezentul act normativ se prelungește schema de ajutor de stat prin prorogarea termenului de încheiere a acordurilor de finanțare până la 31 decembrie 2024 și a termenului de plată a grantului până la 31 decembrie 2030. Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează cu 646 milioane lei (de la 815,5 milioane lei, la maximum 1.461,5 milioane lei).
Tot în contextul prelungirii Cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, a fost necesară modificarea corespunzătoare a termenului pentru plata ajutoarelor către fermieri, din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi.
Reamintim faptul că prin această schemă de ajutor de stat, MADR acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Rata dobânzii aferentă creditelor este rata dobânzii formată din ROBOR la 3 luni, plus o marjă de maximum 1,95% pe an.