Studiu BeKid.ro: Ce au cumpărat părinții pe Internet pentru copiii lor în 2019?

Studiu BeKid.ro: Ce au cumpărat părinții pe Internet pentru copiii lor în 2019?

Începând cu luna noiembrie 2019, părinții au comandat cel mai frecvent de pe Internet, pentru copiii lor, triciclete (13,08%), cărucioare (11,22%), biciclete (10,87%) și scaune auto (8,70%), se arată într-un nou studiu realizat de BeKid.ro, unul dintre cele mai mari magazine online din România pentru bebeluşi şi copii. Totodată, scutecele, trambulinele, toboganele, jucăriile, costumele pentru serbare și spațiile de joacă sunt și ele la mare căutare de către părinți.

Potrivit aceluiași studiu, cei mai mulți cumpărători online în materie de articole pentru copii sunt din: București, Ilfov, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Iași, Arad, Suceava, Craiova și Alba Iulia, iar valoarea medie a unei comenzi este de 318 lei. Metoda de plată utilizată de majoritatea (79,86%) cumpărătorilor online este cea clasică, prin plată ramburs la livrare, iar numai un procent de 14,20% dintre aceștia fac plata cu cardul. Totodată, un procent de 4,03% achita contravaloarea produselor comandate sub formă de rate, un procent de 1.41% dintre utilizatori achită prin ordin de plată, iar 0.5% dintre comenzi sunt achitate prin celebra monedă virtuală Bitcoin. BeKid.ro a fost primul magazin online din România din nișa sa care a implementat plata prin Bitcoin dar și primul magazin online din România care a implementat plata prin Ethereum, a doua cea mai folosită monedă digitală la nivel mondial. 

“Observăm de la an la an că românii sunt tot mai încrezători în tranzacțiile pe care le fac online, pentru cumpărarea produselor, iar dintre cei mai încrezători sunt părinții. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să claseze România printre țările cu cele mai sigure tranzacții online din Uniunea Europeană”, declară Iulian Ghişoiu, General Manager al BeKid.

Top 10 cele mai amuzante căutări pe www.bekid.ro:

  1. mașinuțe pentru copii cu mâner
  2. pătuț pentru copii cu picioare cu rotile
  3. ce mănâncă păpușile barbie
  4. cărucior pt copi de un an cu livrare mangalia
  5. păpușa care face piși
  6. mașinuță pentru băieți cu telecomandă
  7. cutie depozitare copii
  8. ghejeturi copii
  9. încălzitoare picioare noi
  10. mașină scubi du bi du

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.