Se apropie termenul-limită pentru PFA şi II care trebuie să îşi modifice obiectul de activitate

Se apropie termenul-limită pentru PFA şi II care trebuie să îşi modifice obiectul de activitate

Miercuri, 16 ianuarie, este ultima zi în care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) pot solicita Oficiului Naţional al Registrului Comerţului înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182 /2016.

Potrivit acestui act normativ, un PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce o întreprindere individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.

De asemenea, un PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult trei persoane angajate cu contracte individuale de muncă, iar o întreprindere individuală poate avea cel mult opt salariaţi, în aceleaşi condiţii legale.

Legea nr. 182/ 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

44/ 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, a intrat în vigoare pe 17 ianuarie 2017, cu un termen de doi ani pentru modificarea menţiunilor la ONRC.

În realizarea obligaţiilor prevăzute de lege, persoana fizică autorizată sau întreprinderea individuală poate opta pentru modificarea formei de organizare, în condiţiile legii.

Modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare se realizează, în baza cererii adresate oficiului registrului comerţului competent, cu titlu gratuit.

În termen de 60 de zile de la împlinirea celor doi ani, respectiv începând cu data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului -

https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016

Biroul de presă al

Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.