Întâlniri cu contribuabilii, pe teme ce decurg din constatări ale organelor de control din cadrul ANAF

Întâlniri cu contribuabilii, pe teme ce decurg din constatări ale organelor de control din cadrul ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează, în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2020, sesiuni de asistență a contribuabililor și a reprezentanților acestora, în cadrul cărora vor fi prezentate constatări ANAF selectate ca urmare a inspecțiilor fiscale desfășurate.

Principalele constatări, rezultate din acțiunile de control realizate la contribuabilii persoane juridice, vizează modalitățile de calcul al rezultatului fiscal, al impozitului pe veniturile din investiții sau aspecte referitoare la taxa pe valoarea adăugată, cum ar fi înregistrarea în scopuri de TVA, evidența operațiunilor, sfera de aplicare și limitările speciale ale dreptului de deducere.

La întâlniri vor participa specialiști din cadrul structurilor de asistență contribuabili și ai structurilor de inspecție fiscală, care vor prezenta situații concrete identificate, precum și modalitatea de remediere a deficiențelor constatate.

Lista întâlnirilor organizate de ANAF este publicată pe pagina de internet a instituției, la rubrica INFO Publice / Servicii oferite de ANAF.

Informaţii suplimentare se pot obţine utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de Internet  www.anaf.ro  şi telefonic, prin contactarea Serviciului de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center,la numărul de telefon 031.403.91.60.

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

aldis

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.