Constantin Anghel: Noi trebuie să avem curaj să spunem încotro se îndreaptă agricultura

Constantin Anghel: Noi trebuie să avem curaj să spunem încotro se îndreaptă agricultura

Continuăm astăzi dialogul purtat zilele trecute cu preşedintele Societăţii Agricole Agrozootehnica Independenţa SA, Constantin Anghel care s-a referit la direcţia în care se îndreaptă agricultura din România. Cât de oportune sunt fermele cu suprafeţe reduse de 200 – 400 de ha, în condiţiile în care producătorii de ierbicide se unesc cu cei de seminţe, creându-şi astfel poziţii privilegiate pe piaţă.

Anghel a semnalat de asemenea că de când Ministerul Agriculturii e condus de Petre Daea, fermierii şi-ai încasat la timp subvenţiile, reuşind să-şi dezvolte astfel afacerile.

 

Aţi antamat producţia pe 2019?

Nu, mi-a fost teamă. Doar dacă grâul era răsărit din toamnă, pentru că de regulă îl vând prin februarie-martie, deşi el e încă în pământ. Nu toată cantitatea de grâu, e drept. Din 5 ani, în 4 mi-a ieşit foarte bine. Dar contractul trebuie să fie respectat. E una din regulile elementare. Indiferent ce se întâmplă. Şi, până la urmă, dacă au fost discrepanţe mari, între preţul la contractare din februarie şi preţul din iulie-august, foarte mulţi din aceşti traderi au ţinut cont şi ne-au mai dat ceva ca să nu fi pierderea totală. A fost un lucru benefic şi pentru noi ca producători dar şi pentru ei ca şi cumpărători.

Noi trebuie să avem curaj să spunem încotro se îndreaptă agricultura. Dacă agricultura va însemna ferme de 200 ha, n-o să fi nicio problemă, dacă asta vrea coana Europa. Însă eu am o problemă. De ce firmele mari de ierbicide se unesc cu cele de producere a seminţelor şi realizează un fel de monopol iar agricultorii nu pot? Eu sunt „îndoctrinat” pcuchestia asta când ni se spunea că nu există monopol în capitalism. Dar vedem că acest concept s-a dezvoltat iar nouă, fermierilor, ni se spune că după ce se fac ferme de 200-400 ha, să facem apoi cooperative. La cooperativele astea e ca într-o familie: te mai şi cerţi,mai şi divorţezi. Prima problemă acolo e că fiecare trebuie să producă aceeaşi marfă, de aceeaşi calitate. N-am nimic împotrivă, dar dacă fermele mai mari merg de ce să se intervină? Pot fi ajutaţi şi ceilalţi poate cu gândul de a nu se depopula satele.

Aş vrea să vă mai spun ceva. Am fost la un simpozion organizat de o firmă multinaţională. Liderul acelei firme îmi spunea: „Domnule, noi în 10 ani am dat 6 mil. de euro la bugetul de stat. Am venit acasă, m-am uitat şi eu prin documentele contabile. Ştiţi că am dat şi noi vreo 5,9 mil. euro? Trebuie văzut cât au dat firmele astea. Dacă le împart în ferme de câte 200, 300 sau 400 ha, eu, statul, voi lua aceeaşi bani?

În rest, v-am spus, anul 2019 a pornit prost. În ce sens? Nu a plouat şi nu ne-a răsărit grâul, situaţia asta e în tot sudul, chiar şi în Moldova şi prin vest. Au mai fost situaţii de genul ăsta. Noi, agricultorii, ne-am obişnuit să fie bine mereu, să facem producţii şi să ne lăudăm. Aprops, în legătură cu ce ziceaţi dumneavoastră să punem bani de-o parte, taică-miu, când trăia, îmi spunea să mai pun bani deoparte că nu se ştie cum o să fie anul următor. Noi nu facem asta. E adevărat că sunt şi multe de cumpărat. De vreo 15 ani, noi vrem să avem dotări precum cei din Vest. Dacă nu, chiar ceva mai bine ca ei.

Dar, una peste alta, e bine. Ai dat arenda oamenilor 1500 kg/ha. Mâine-poimâine e Adunarea Generală şi ai profit, mai primesc încă vreo 200lei/ha, asta înseamnă încă 300 kg de grâu, în total 1800 kg/ha. În momentul când ţi-ai plătit toate datoriile către bugetul de stat, ţi-ai plătit furnizorii, leasing-urile, asta înseamnă că lucrurile merg într-o direcţie bună şi societatea e „vie”. Pentru mine „vie” înseamnă să facă profit.

Subvenţiile au intrat la timp?

Da, am avut o problemă, noi fiind şi pe “vegetal” dar şi cu animale, în sensul că se face o cerere unică, însă am găsit înţelegere iar până la sfârşitul anului am primit toată suma.

De când e Petre Daea ministru, am primit subvenţia la timp. E mare lucru! Pentru că antamezi nişte cheltuieli, ştii ce să faci. Şi atunci pot să investesc din banii proprii pentru că ştiu că-mi primesc subvenţia şi am cu ce să merg mai departe. Avem o relaţie bună cu APIA.   

  • - Va urma -