Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dezvoltat şi implementat o nouă facilitate de înregistrare a persoanelor fizice în Serviciului Privat Virtual (SPV) conform Ordinului nr. 2012/2020 pentru modificarea şi completarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 660/2017.
Astfel că, persoanele fizice care doresc să se înregistreze în SPV se pot identifica de la distanţă prin intermediul unei sesiuni video (identificare vizuală online).
Ce trebuie să facă contribuabilii – persoane fizice
Pentru acest tip de identificare este necesar ca persoanele fizice să se programeze online prin intermediul aplicaţiei dedicate, disponibilă pe site-ul www.anaf.ro.
Programarea online trebuie efectuată în termen de zece zile de la momentul înregistrării în SPV, iar în situaţia în care persoana fizică nu poate participa la sesiunea video, aceasta se poate reprograma în intervalul celor zece zile.
În cazul exercitării de către persoana fizică a opţiunii privind aprobarea prin identificare vizuală online, ANAF transmite persoanei fizice o informare, pe e-mail, care cuprinde următoarele informaţii:
- · instrucţiuni de desfăşurare a identificării vizuale online ce se va derula;
- · comunicarea faptului că, în situaţia în care nu poate participa la identificarea vizuală online la data şi ora programate, acesta are posibilitatea de a solicita o reprogramare;
- · comunicarea faptului că neprezentarea la ora şi data ce vor fi comunicate va conduce la respingerea înregistrării în SPV;
- · reguli de conduită.