S-a întâmplat pe 13 decembrie / În 1863, Cabinetul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești

Evenimente

1524: Este confirmat la Istanbul, ca domn al Țării Românești, Radu de la Afumați (1522–1529), în urma victoriilor obținute de domnitorul român în perioada 1522–1524.

1642: Noua Zeelandă a fost descoperită de navigatorul olandez Abel Tasman.

1863: Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.

1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.

1928: Are loc, la Filarmonica din New York, premiera compoziției Un american la Paris, de George Gershwin.

1941: Al Doilea Război Mondial: România și Ungaria declară război Statelor Unite.

1960: În timp ce împăratul Haile Selassie I al Etiopiei vizitează Brazilia, Garda Imperială preia capitala și îl proclamă împărat pe fiul acestuia, Prințul Moștenitor Asfa Wossen.

1981: Generalul Jaruzelski decretează legea marțială în Polonia. Măsura era luată ca urmare a amplelor manifestări sociale organizate de sindicatul Solidaritatea.

1990: A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituții este: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.

1991: Este semnat, la Seul, Acordul privind reconcilierea, neagresiunea, cooperarea și schimburile dintre Nordul și Sudul Coreii, intrat în vigoare la 19.02.1992. A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.

1996: Liderii Uniunii Europene au prezentat design–ul bancnotelor EURO.

1996: Kofi Annan a devenit secretarul general al ONU.

2000: Scriitorului rus Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, i–a fost decernat Marele Premiu al Academiei Franceze de Științe Morale și Politice.

2002: Uniunea Europeană anunță că Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia vor deveni membre de la 1 mai 2004.

2003: Președintele irakian Saddam Hussein este capturat în apropierea orașului Tikrit.

2005: A fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române.

2011: Un atac armat a avut loc la Liège, în Belgia, soldat cu șase morți și 125 de răniți.

Nașteri

1678: Împăratul Yongzheng al Chinei (d. 1735)

1720: Carlo Gozzi, dramaturg italian (d. 1806)

1784: Arhiducele Louis de Austria (d. 1864)

1797: Heinrich Heine, poet german (d. 1856)

1816: Werner von Siemens, inginer și industriaș german (d. 1892)

1876: Mihai Lungeanu, prozator român (d. 1966)

1886: Nae Leonard, tenor român (d. 1928)

1893: Gheorghe Atanasiu, fizician român (d. 1972)

1894: Fernando de Fuentes, regizor, scenarist și producător de filme mexican (d. 1958)

1900: Ionel Perlea, compozitor și dirijor român (d. 1970)

1906: Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei (d. 1968)

1907: Grigore Băjenaru, scriitor român (d. 1986)

1923: Philip Warren Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pe anul 1977

1925: Ovidiu Maitec, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (d. 2007)

1925: Dick Van Dyke, actor american

1929: Christopher Plummer, actor canadian de teatru și film

1973: Eduard-Stelian Martin, politician român

1982: Elisa Di Francisca, scrimeră italiană, campioană olimpică la floretă

Decese

1250: Frederic al II-lea, Împărat Roman (n. 1194)

1466: Donatello, sculptor italian (n. 1386)

1521: Manuel I al Portugaliei (n. 1469)

1621: Ecaterina Stenbock, a treia soție a regelui Gustav I al Suediei (n. 1535)

1693: Mitropolitul Dosoftei, cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. (n. 1624)

1784: Samuel Johnson, scriitor și lexicograf britanic (n. 1709)

1909: Innokenti Annenski, scriitor rus (n. 1855)

1912: Grigore Mithridate Buiucliu, jurist și om politic român (n. 1840)

1935: Victor Grignard, chimist francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1871)

1944: Wassily Kandinsky, pictor rus stabilit în Franța (n. 1866)

1948: Zaharia Bârsan, dramaturg român (n. 1878)

1950: Abraham Wald, matematician american originar din Transilvania (n. 1902)

1955: Alexandru Proca, fizician român, membru de onoare (1990) al Academiei Române (n. 1897)

1958: Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (n. 1890)

1983: Nichita Stănescu, poet, eseist român, laureat al Premiului Herder (n. 1933)

1984: Vicente Aleixandre, poet spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (n. 1898)

2016: Thomas Schelling, economist american, laureat Nobel (n. 1921)

Sursa www.wikipedia.org

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.