În cadrul Proiectului ”Mari Personalităţi Călărăşene”, Muzeul Dunării de Jos prezintă personalitatea lunii februarie. Este vorba de Sofronie Vulpescu, născut Ştefan Vulpescu; 9 februarie 1856 - 6 septembrie 1923) - episcop în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Născut în Lupşanu, judeţul Călăraşi, a absolvit şcoala primară în oraşul Călăraşi, apoi a învăţat la Seminarul “Nifon” din Bucureşti, terminând în 1877 clasa a V-a la Sf. Sava. La 6 decembrie 1878 s-a căsătorit. La 24 şi 25 martie 1879 a fost hirotonit diacon şi preot. Din 1879 până în 1886 este învăţător în satul natal pentru ca apoi să fie paroh şi subprotoereu în Borcea până la 1889. La 4 martie 1882 rămâne văduv şi reia cursurile superioare la Seminarul „Central” din Bucureşti în 1890, pe care le absolvă în 1893, după care în noiembrie îmbrăţişează schima monahală în Mănăstirea Cernica.
Urmează cursurile la facultatea de teologie a Universităţii Bucureşti (1894-1898). Între timp, a fost cântăreţ la Biserica Sf. Spiridon cel Nou (1890-1893) şi preot la Catedrala Mitropolitană Română (1893-1900). A devenit călugăr în 1893, luând numele de Sofronie. În mai 1900, a fost numit vicar al Eparhiei Râmnic din regiunea Oltenia; în aceeaşi lună, a fost consacrat episcop şi a folosit titlul de Craioveanul. După moartea lui Ghenadie Georgescu la sfârşitul anului 1912, el a condus eparhia pe o bază provizorie. În mai 1913, a fost ales succesorul lui Georgescu ca episcop de Râmnic şi a fost întronat luna următoare.
A tipărit Calendarul Bisericii Ortodoxe şi unele broşuri: „Voinţa liberă a omului” (1898), „Micul catehism” (1905, 1913), „Viaţa şi opera lui Immanuel Kant”, „Viaţa Sfinţilor Ecaterina şi Ştefan”, „Viaţa Sfântului Nicolae”, „Luther şi Noul Testament în româneşte” (1909). Spre sfârşitul anului 1916, Sofronie s-a retras la Bucureşti, de unde, din pricina atitudinii ostile faţă de autorităţile germane, care ocupaseră o parte din teritoriul ţării, la 19 mai 1917 a fost arestat şi închis la Mănăstirea Cheia, la Schitul Peştera Ialomicioarei şi la Căldăruşani.
Ostilitatea faţă de ocupant a deranjat cumva, mitropolitul Conon Arămescu – Donici scriind în septembrie 1917 că începând cu toamna precedentă, Sofronie a absentat câteva luni fără permisiunea sa şi fără concediu obişnuit. de absenţă înainte de a fi reţinut.
În dizgraţie faţă de autorităţile temporare şi acuzat de mitropolit, precum şi de conducerea politică, deşi a fost eliberat la 7 mai 1918, la scurtă vreme şi-a dat demisia.
Vulpescu a fost o ţintă a atacurilor vehemente ale scriitorului Tudor Arghezi, care într-un articol din 1913 din Seara intitulat „Unghiile şi sexul lui popa Iapă” („Unghiile şi sexul părintelui capră”) l-a numit, „porcul model al Sinodului românesc”, „păduchi episcop” şi „pasăre mare”.
Şi-a donat biblioteca seminarului Nifon Mitropolitul din Bucureşti, unde învăţase; în ultimii ani, aceasta a fost înglobată în Biblioteca Patriarhiei Române.
Şi-a petrecut restul vieţii în Bucureşti şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Muzeograf,
Andreea Parnic