Muzeul Municipal organizează, sâmbătă, Noaptea Muzeelor. Fl. Rădulescu: Îi aşteptăm pe călărăşeni să participe deoarece va fi o seară specială

Muzeul Municipal organizează, sâmbătă, Noaptea Muzeelor. Fl. Rădulescu: Îi aşteptăm pe călărăşeni să participe deoarece va fi o seară specială

Muzeul Municipal Călăraşi organizează, sâmbătă, 13 mai 2023, Noaptea Muzeelor. Evenimentul cultural va fi unul inedit, prin multitudinea de activităţi care se vor derula atât în această instituţie, cât şi în cadrul Centrului Cultural Poşta Veche.

Călărăşenii de toate vârstele sunt aşteptaţi, începând cu ora 19:00, să se bucure de diverse expoziţii, dar şi de conferinţe cu diverse tematici culturale.

Programul dedicat acestei acţiuni este următorul:

  • la ora 19:00, Muzeul Municipal va găzdui expoziţia „Corneliu Ratcu. Atelier de pictor”;
  • la ora 19:00, la Centrul Cultural Poşta Veche, va avea loc deschiderea expoziţiei „Basme 2.0. Poveştile copilăriei reinterpretate”-de Nicoleta Ifrim;
  • începând cu ora 19:30, sculptorul călărăşean Alexandru Paraschiv va susţine o conferinţă, în cadrul Muzeului Municipal, cu tema „Statuie, monument, sculptură. Creaţia şi locul lor în societatea de azi”;
  • de la ora 20:30, tot la muzeu, prof. dr. Constantin Tudor va susţine conferinţa intitulată „Călăraşi 190”.

„Acest eveniment este important pentru Muzeul Municipal şi pentru Centrul Cultural Poşta Veche, deoarece cele două entităţi sunt deschise în alt interval orar decât este lumea obişnuită. De asemenea, Noaptea Muzeelor ne aduce clienţi noi la atelierele de la Poşta Veche, ne aduce oameni cu participare efectivă, pentru că noi, la muzeu, am făcut, în fiecare an, o dezbatere pe anumite teme. Anul acesta, vom vorbi despre ce înseamnă monumentele de for public şi unde îşi găseşte rolul creaţia într-o comunitate. Fiind muzeul comunităţii, cu asta ne ocupăm: informarea obiectivă a concetăţenilor noştri despre ceea ce se întâmplă în jurul lor şi despre cum ar trebui să se întâmple, pentru a fi totul corect. Îi aşteptăm pe călărăşeni să participe la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, deoarece va fi, cu siguranţă, o seară specială”, afirmă Florin Rădulescu, şef serviciu în cadrul Muzeului Municipal Călăraşi.

Cei interesaţi vor putea păşi în cele două entităţi culturale până la ora 22:00.

Evenimentul cultural este sprijinit de Primăria Municipiului Călăraşi.

Noaptea Muzeelor se va desfăşura, de anul acesta, nu doar în instituţiile culturale din România, ci şi în cele din Republica Moldova, iar invitatul special al acestei ediţii este Muzeul Copilăriei în Vreme de Război, din Sarajevo, acesta din urmă fiind dedicat memoriei copiilor care au trecut, din păcate, prin experienţa războiului.

Noaptea Muzeelor este organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, transformându-se, în ultimii ani, într-un fenomen cultural îndrăgit de peste un milion de persoane din întreaga ţară.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.